Ministru britanic: Republica Moldova are dreptul să îşi aleagă singură viitorul

Data publicării:
william hague fb

Şeful diplomaţiei britanice, William Hague, a mers la Chişinău cu un mesaj clar pentru Rusia: orice ţară are dreptul să îşi aleagă singură viitorul, fără presiuni externe.

Am declarat de nenumărate ori că Acordul de Asociere şi Parteneriatul Estic nu reprezintă o ameninţare la adresa Federaţiei Ruse. Noi credem că ţările din această regiune ar trebui să se bucure de legături economice şi politice atât cu Vestul cât şi cu Estul. Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul să beneficieze de prosperitatea europeană, la fel cu cetăţenii altor state europene”, a spus ministrul britanic de Externe.

Oficialul britanic a vorbit şi despre un alt motiv de tensiune între Rusia şi Republica Moldova - regiunea separatistă Transnistria. William Hague a ţinut să asigure autorităţile moldovene că Marea Britanie va susţine în continuare formatul de negociere 5+2. În opinia sa, aceste negocieri sunt singura cale pentru găsirea unei soluţii care ar respecta suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Credem că este foarte important ca liderii de la Tiraspol să renunţe la retorica provocatoare, să revină la masa negocierilor şi să continue colaborarea cu misiunea OSCE în Republica Moldova, astfel încât să fie găsită o soluţie, spre binele cetăţenilor acestei ţări”, a spus William Hague.

După Republica Moldova, ministrul britanic de Externe va vizita Ucraina şi Georgia. Este modul în care Marea Britanie îşi arată susţinerea faţă de fostele republici sovietice aflate în faţa presiunilor tot mai mari exercitate de Federaţia Rusă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri