Merkel, la sosirea la summitul UE de la Sibiu: „Este simbolic că în timpul Preşedinţiei române ne întâlnim aici”
Data actualizării: Data publicării:
Cancelarul german Angela Merkel a declarat, joi, înaintea summitului UE de la Sibiu, că este un fapt simbolic că liderii europeni se întâlnesc la Sibiu, de Ziua Europei, în timpul Preşedinţiei României. Ea a spus că se va discuta despre agenda strategică a Uniunii Europene.
„Chiar dacă avem opinii diferite, vom căuta viitorul comun, vrem să luăm măsuri să menţinem securitatea, bunăstarea, dar ne interesează să şi păstrăm valorile europene şi să le promovăm în afara Uniunii Europene”, a spus Angela Merkel.
Angela Merkel a sosit în jurul orei 12.30 la Summitul şefilor de stat şi de guvern de la Sibiu.
„Vreau să mulţumesc celor care au organizat acest summit. Este simbolic că în timpul Preşedinţiei române ne întâlnim aici, în Sibiu, de Ziua Europei (...) După 15 ani de la marea rundă de extindere a Uniuni Europene ne întâlnim aici, vom vorbi despre agenda strategică a Uniunii Europene. Chiar dacă avem opinii diferite, vom căuta viitorul comun, vrem să luăm măsuri să menţinem securitatea, bunăstarea, dar ne intresează să şi păstrăm valorile europene şi să le promovăm în afara Uniunii Europene”, a spus Angela Merkel, la sosirea la summitul de la Sibiu.