Manifestaţia liceenilor din Paris a debutat paşnic, numai că la vederea forţelor de ordine, tinerii s-au înfuriat şi au început să arunce cu ce le venea la mână în poliţişti. Nici maşinile folosite de forţele de ordine nu au scăpat de furia tinerilor.
De mai bine de o lună, liceenii francezi ies în stradă pentru a atrage atenţia faţă de comportamentul violent al forţelor de ordine. La sfârşitul lunii trecute, un tânăr de 21 de ani care participa la un protest organizat de o organizaţie ecologistă a murit în timpul unor confruntări cu jandarmii.
Studenţii greci nu sunt mulţumiţi de reformele anunţate de guvern
Nu a fost linişte nici pe străzile din Atena, unde studenţii au ieşit în stradă nemulţumiţi de măsurile de reformă anunţate de autorităţi pentru învăţământul superior.
Protestatarii, majoritatea studenţi la Facultatea de Drept au încercat să ocupe sediul mai multor universităţi din capitala Elenă. Spiritele s-au încins în momentul în care poliţiştii au încercat să îi împiedice pe protestatari să ocupe mai multe campusuri universitare, iar mai mulţi tineri au suferit răni uşoare. Studenţii au ieşit în stradă nemulţumiţi că, deşi lor le-au fost reduse bursele autorităţile vor să plătească mai mult pentru a întări paza în campusuri.
Oficialii de la Atena se apără şi spun că este nevoie de mai multe forţe de ordine în campusuri după ce în timpul unor proteste spontane ale studenţilor, cursurile au fost întrerupte, sălile de clasă au fost ocupate, iar profesorii au fost agresaţi de manifestanţi.