Potrivit oficialilor ruşi, manevrele se vor desfăşura în poligoanele din Volgograd, Stavropol şi Krasnodar, precum şi în Crimeea, Osetia de Nord şi Armenia, unde Rusia are o bază militară. Vor participa unităţi din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră, a flotilei din Marea Caspică şi a Comandamentului forţelor aeriene şi antiaeriene ruse.
Sunt vizate nave inamice cu scopul protejării unor obiective economice. E vorba, aşadar de exerciţii de rutină care sunt însă văzute drept un semn din partea Kremlinului că indiferent de greutăţile economice prin care trece, puterea sa militară este neafectată.
Manevrele vin şi în contextul în care Rusia pregăteşte trimiterea celui de-al 13-lea „convoi umanitar” în Donbas, unde aşa-numitul preşedinte ale autoproclamatei „republici populare” Doneţk a anunţat ieri că va continua să mobilizeze voluntari pentru ca trupele sale să ajungă la 100.000 de oameni.
Parlamentul de la Kiev a votat săptămâna trecută o rezoluţie prin care a declarat Rusia stat-agresor şi a cerut ajutor ne-militar comunităţii internaţionale şi înăsprirea sancţiunilor la adresa Moscovei.
De la anexarea Crimeei în martie anul trecut, peste 5.000 de oameni au murit în estul Ucrainei şi cel puţin jumătate de milion au fost nevoiţi să părăsească zona. 16 civili au murit în estul țării doar în ultimele 24 de ore.