Ministerul Afacerilor Externe (MAE) afirmă că susţine "pe deplin" deciziile UE cu privire la situaţia din Belarus şi precizează că presiunile autorităţilor din această ţară asupra Poloniei şi Lituaniei, ca să îşi retragă ambasadorii, "nu vor afecta solidaritatea între statele membre".
"Presiunile autorităţilor din Belarus asupra unor state membre UE, Polonia şi Lituania, ca să îşi retragă ambasadorii, nu ajută la încheierea crizei actuale şi nici nu vor afecta solidaritatea între statele membre UE. Susţinem pe deplin deciziile UE cu privire la situaţia din Belarus", arată un mesaj publicat pe contul de Twitter al MAE.
Belarus şi-a rechemat ambasadorii din Polonia şi Lituania şi le-a cerut ambelor ţări să-şi reducă substanţial personalul care activează în ambasadele lor de la Minsk, a anunţat Ministerul de Externe al acestui stat, citat de agenţia de ştiri Belta, relata vineri Reuters.
De asemenea, Belarusul le-a cerut Poloniei şi Lituaniei să-şi reducă personalul ambasadelor de la Minsk, de la 50 la 18 persoane şi respectiv de la 25 la 14, transmite Agerpres.
UE a adoptat oficial la ultimul summit european sancţiuni împotriva a 40 de persoane din Belarus "pentru reprimarea brutală a protestatarilor paşnici" şi fraudă electorală, după negocieri între statele membre. Lista, care prevede îngheţarea bunurilor şi interdicţia de călătorie în statele UE, nu îl include şi pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko.
Citește și: Ambasadorii statelor UE la Minsk, mesaj de solidaritate cu opoziția bielorusă: „Prizonieri politici în Belarus”
Editor : Alexandru Costea