Loterie cu chitanţe în Malta, pentru combaterea evaziunii fiscale

Data publicării:
loterie malta

În Malta, cine îşi plăteşte la timp taxele şi impozitele are şansa să câştige sume semnificative. În fiecare lună, contribuabilii depun la fisc chitanţele emise în luna precedentă.

Extragerea are loc în data de 15 a fiecărei luni şi este transmisă în direct la televiziune.

Sunt alese la întâmplare câteva zeci de bonuri fiscale, iar câştigătorii primesc o sumă de zece ori sau chiar de o sută de ori mai mare decât valoarea iniţială.

Cel mai mic premiu acordat a fost de 233 de euro, pentru chitanţe de TVA mai mici de 50 de eurocenţi. Suma maximă ce poate fi câştigată în urma loteriei este de 11.647 de euro. Până acum, a fost acordată de patru ori.

Iniţiativa guvernului a avut un succes fulminant: în fiecare lună, maltezii trimit pe adresa Ministerului finanţelor chitanţe care, adunate, ar cântări 1.500 de kilograme.

Malta nu este singura ţară care a introdus loteria fiscală. Acest model a fost aplicat cu succes în China, Taiwan, Filipine, Indonezia, Japonia,Brazilia şi Coreea de Sud.

Citiți și:

Evaziunea fiscală a ajuns la 20 de miliarde de euro, adică 15 la sută din PIB

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri