Hunter Biden a decis să pledeze vinovat în procesul de evaziune fiscală, anunţă avocatul său

Data publicării:
hunter biden
Hunter Bident. Foto: Profimedia

Hunter Biden, fiul preşedintelui SUA, Joe Biden, a ales în final să pledeze vinovat în faţa unei tribunal din California în procesul în care este acuzat de o evaziune fiscală de 1,4 milioane de dolari, a anunţat joi avocatul său, relatează agenţia EFE.

Avocatul Abbe Lowell a declarat cu puţin timp înaintea începerii şedinţei de selectare a juriului că Hunter Biden va prezenta o declaraţie prin care va accepta un verdict de vinovăţie, deşi el se consideră nevinovat.

Hunter Biden, care într-o carte autobiografică a recunoscut că a fost dependent de alcool şi droguri, este acuzat în acest dosar că în perioada 2016-2019 s-a sustras de la plata unor impozite în valoare de 1,4 milioane de dolari, în timp ce cheltuia sume exorbitante pe droguri, prostituate şi numeroase bunuri de lux.

Pledând vinovat, el poate scurta acest proces care înaintea alegerilor din noiembrie ar putea fi stânjenitor pentru democraţii tatălui său, chiar dacă Joe Biden nu mai candidează.

Stânjenitoare pentru familia Biden ar putea fi şi dezvăluirile din acest proces referitoare la legăturile de afaceri ale lui Hunter Biden cu compania ucraineană Burisma, notează EFE, citată de Agerpres.

Republicanii lui Donald Trump îl acuză pe Joe Biden că l-a ajutat pe fiul său în afacerile acestuia în străinătate, profitând de conexiunile sale politice din perioada când a fost vicepreşedinte al SUA, între 2009 şi 2017, şi că a beneficiat la rândul său de pe urma respectivelor afaceri.

Potrivit preşedintelui republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, familia Biden ar fi primit peste 15 milioane de dolari de la companii sau guverne din Ucraina, Rusia, Kazahstan, România şi China între anii 1914 şi 2019, iar partenerii lor ar fi primit alte încă 9 milioane de dolari. Potrivit republicanilor, Joe Biden s-a întâlnit de cel puţin 22 de ori cu parteneri de afaceri străini ai fiului său.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri