Londra amenință iar cu ieșirea din UE

Data publicării:
david cameron mediafax-1

 FOTO: AFP/MediaFax

Referendumul e prevăzut pentru anul 2017, dar David Cameron l-ar vrea organizat cât mai repede. El avertiza încă din noiembrie 2014 că Marea Britanie ar putea ieşi din spaţiul comunitar, dacă liderii Uniunii nu sunt de acord cu o serie de reforme propuse de britanici. Este vorba de reducerea numărului de imigranţi care vin mai ales dinspre Europa de Est spre Regatul Unit.

Propunerile premierului britanic au iritat în primul rând Germania, suţinătoare fermă a principiului libertăţii de circulaţie în spaţiul Uniunii. Cancelarul german Angela Merkel fi peste două zile la Londra, unde va discuta cu David Cameron această chestiune spinoasă.

- Sunteţi la fel de hotărât să pastraţi 2017 ca dată pentru referendum sau l-aţi putea organiza mai devreme? a fost întrebat David Cameron într-un interviu la BBC.

- Categoric, referendumul trebuie organizat cel mai târziu la sfârşitul lui 2017. Dacă am putea face acest lucru şi mai devreme, aş fi încântat. Cu cât vom reuşi să îndeplinim acest obiectiv al renegocierii (poziţiei Marii Britanii în UE - n.r.) şi al referendumului mai devreme, cu atât mai bine, a răspuns premierul britanic.

- Sunteţi pregătit să purtaţi o campanie pentru ieşirea noastră din Uniunea Europeană, dacă oficialii europeni nu vă vor oferi ce doriţi?

- Am mai spus-o: dacă nu obţin ceea ce doresc, nu exclud nicio variantă. A nu exclude nicio variantă, asta înseamnă, ieşirea. Ceea ce doresc eu pentru Marea Britanie, pentru ţara mea, este o reformare a Uniunii Europene, astfel încât aceasta să ne aducă mai multe avantaje, şi abia după aceea voi putea să recomand rămânerea în Uniunea Europeană, pentru că avem nevoie de aceste beneficii comerciale, avem nevoie să păstrăm accesul liber la aceste pieţe, vrem să ne folosim de influenţa Europei în lume. De aceste lucruri are nevoie Marea Britanie, a punctat David Cameron. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri