Alexander Boris de Pfeffel Johnson s-a născut la New York pe 19 iunie 1964 într-o familie cu descendență turcă, franceză și germană, care, la puțin timp după nașterea sa, a ales să plece în Marea Britanie. Aici cel care avea să devină primar al Londrei a studiat la Universitatea Oxford, aceeași universitate urmată și de premierul Cameron, iar apoi timp de mai mulți ani a lucrat ca ziarist.
Magnetismul inegalabil al lui Johnson, personaj ușor recunoscut prin imaginea sa nonconformistă cu părul blond ciufulit, a contribuit la simpatia pe care acesta și-a câștigat-o în rândul londonezilor, deși cele două mandate de primar nu au fost lipsite de controverse.
În anul 2008, la numai câteva zile după ce i-a luat conducerea primăriei laburistului Ken Livingstone — pe care l-a învins apoi și în 2012 — Johnson a interzis consumul de alcool în transportul public și a repus în circulație emblematicele autobuze roșii supraetajate „Routemaster”, retrase de Livingstone din rațiuni de securitate. Boris Johnson a lansat și de acum popularele „Boris Bikes”, bicicletele ce pot fi folosite în oraș contra cost, un proiect imaginat de Livingstone, dar atribuit în final actualului edil.
Activitatea sa a fost elogiată și în timpul incidentelor de stradă din august 2011, provocate de moartea unui cetățean de culoare, Mark Duggan, ucis cu focuri de armă de Poliția Metropolitană, deși atunci Johnson a fost criticat că nu și-a întrerupt imediat vacanța de vară.
Respectat de colegii săi conservatori pentru ingeniozitatea discursurilor, afirmațiile sale tranșante i-au atras adesea comentarii critice din partea necruțătoarelor tabloide britanice.
Sprijinul deschis pe care l-a manifestat acum pentru campania în favoarea ieșirii Marii Britanii din UE a provocat nemulțumire la Downing Street, în condițiile în care premierul David Cameron susține un vot pentru rămânerea în blocul comunitar la referendumul de pe 23 iunie.
După ce i s-a reproșat că ar fi oscilat înainte de a se poziționa clar pe subiectul Brexit, Johnson a răspuns că ultimul lucru pe care l-ar fi dorit este să meargă împotriva lui Cameron și a partidului, pentru ca apoi să publice în cotidianul The Daily Telegraph un articol în care își motivează pe larg opțiunea de a susține ieșirea din UE.
„În cei 28 de ani de când scriu în acest cotidian despre piața unică, proiectul european s-a transformat și a crescut într-un asemenea mod că a devenit de nerecunoscut (...) Trăim un proces lent și invizibil de colonizare legală, în timp ce UE se infiltrează în fiecare domeniu al politicii publice (...) Cu cât avem mai multă UE, pe atât se îngustează spațiul pentru o decizie națională (...) Un vot pentru rămânerea (în UE) va fi considerat la Bruxelles drept o undă verde pentru mai mult federalism și pentru o erodare a democrației”, sunt câteva dintre ideile pe care el le-a exprimat în articolul publicat în luna februarie.
Totuși, unii cred că decizia sa de a se alătura taberei pro-Brexit a fost o stratagemă pentru a-și asigura o poziție bună în competiția pentru leadership-ul Partidului conservator, având în vedere că mulți membri ai acestei formațiuni sunt eurosceptici.
Britanicii au votat pentru ieșirea din UE
Britanicii au votat în proporție de 51,9% ca Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord să iasă din Uniunea Europeană. Marea Britanie este prima țară care alege să părăsească blocul comunitar.
Capitala Londra și Scoția au dat un vot ferm proeuropean, dar acesta a fost subminat de rezultatele slabe ale taberei proeuropene în nordul Angliei, dar și în Țara Galilor.
Într-o primă reacție, premierul Scoției a declarat că acest rezultat arată clar că populația Scoției se vede ca făcând parte din UE”, o aluzie la o eventuală nouă încercare de desprindere de regat.
La rândul său, în Irlanda de Nord, liderul Sinn Fein a apreciat că votul britanicilor în favoarea părăsirii UE dă tărie cauzei pe care o susține, aceea a convocării unui referendum pe tema reunificării Irlandei.
Citiți și: