Laszlo Varga a crescut mereu înconjurat de câini. Şapte patrupede aleargă şi acum libere prin curtea sa. Tânărul nu a fost niciodată de acord ca animalele pe care le îndrăgeşte atât de mult să fie ţinuţe în lanţ.
Laszlo Varga: „Să fiu sincer, eu nu am ştiut că această lege a intrat în vigoare, dar aici la noi, dintotdeauna câinii au putut să umble liberi, nu au fost niciodată ţinuţi în lanţ. Nu suntem adepţii acestei metode. Animalele au fost create să fie libere. Cel puţin asta e părerea mea şi ar fi un păcat să nu fie libere în continuare”.
Totuşi, Laszlo este de părere că oamenilor trebuie să li se explice cum să se comporte cu animalele, nu să fie sancţionaţi.
Laszlo Varga: „Eu aşa cred, că nu ar trebui să fie amendaţi aceşti oameni. Dacă i-am amenda, nu e sigur că legea şi-ar atinge scopul, având în vedere firea omenească, s-ar putea ca oamenii să facă tocmai invers şi să se răzbune pe animale”.
"Consider că legea este binevenită pentru că sunt foarte mulţi câini ţinuţi în lanţ, de multe ori în lanţuri foarte scurte, ceea ce nu face bine niciunui animal. Eu îmi ţin câinele într-un ţarc de 4 pe 5 metri şi are o cuşcă special amenajată.", spune un bărbat.
În Ungaria, cei care îşi vor ţine câinii în lanţ vor fi amendaţi cu până la 150.000 de forinţi, echivalentul a 2.000 de lei. În România, legea nr. 9 din 2008 sancţionează relele tratamente şi cruzimea faţă de animale cu închisoare până la trei ani.