În Bulgaria, măștile de protecție au devenit obligatorii în spațiile publice

Data actualizării: Data publicării:
Israel Votes For A New Government For The Third Time In Twelve Months
Foto: Guliver/Getty Images

Ministrul Sănătății din Bulgaria a emis un nou ordin care impune folosirea măștilor de protecție de către populație, în ciuda faptului că stocurile sunt limitate. Astfel, purtarea unei măști devine obligatorie în orice spațiu public, interior sau exterior.

Anterior, prim-ministrul bulgar Boyko Borissov a anunțat că a semnat un contract pentru achiziționarea a peste 1 milion de măști de protecție din China.

Ministrul bulgar al Sănătăţii Kiril Ananiev a declarat că măsurile se referă la locurile publice atât în interior cât şi în aer liber.  Ministrul nu a precizat ce tipuri de mască sunt obligatorii. Măştile de protecţie nu se găsesc în număr suficient în farmaciile din Bulgaria şi dacă sunt disponibile un client poate cumpăra până la cinci.

Măsura este luată pentru a limita răspândirea noului coronavirus de către pacienții asimptomatici în contextul în care Bulgaria a depășit 350 cazuri de Covid-19.

Austria a introdus de asemenea luni reguli similare.

Într-un interviu recent, acordat revistei Science, George Gao, directorul general al Centrului Chinez pentru Prevenția și Controlul Bolilor (CDC) a declarat că nepurtarea măștilor reprezintă o greșeală gravă pe care o fac oamenii din Europa și din Statele Unite în încercarea de a opri răspândirea noului coronavirus: “Mulți oameni prezintă infecții asimptomatice sau presimptomatice. Purtarea unei măști poate preveni răspândirea stropilor contaminați și astfel infectarea altora”.

Guvernul celei mai sărace ţări din UE a decis de asemenea luni acordarea de sprijin financiar pentru companiile afectate de criza provocată de noul coronavirus.

Statul va plăti 60% din salariul unui angajat pentru a preveni concedierile. Comerţul cu amănuntul, transportul, sectorul hotelier şi restaurantele precum şi sectoarele cultural şi turistic pot beneficia de aceste măsuri, scrie Agerpres.

Conform cifrelor oficiale, au fost înregistrate 359 de cazuri de Covid-19 în ţara balcanică, între care opt decese. Totuşi, numărul celor infectaţi este considerat a fi mult mai mare.

Vârful epidemiei este aşteptat în preajma Paştelui ortodox, pe 19 aprilie. Biserica Ortodoxă din Bulgaria nu doreşte să închidă bisericile, da a ordonat dezinfectarea acestora.

Sfânta Împărtăşanie se va da numai credincioşilor pe care preotul îi cunoaşte personal, în timp ce botezurile şi nunţile vor avea loc numai în grupuri restrânse.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Serialul de pe Netflix care a înnebunit România și întreaga planetă, cu peste 330 de milioane de spectatori...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Ce avere are acum Macaulay Culkin, starul din „Singur Acasă”
Adevarul
Cargoul rusesc „Ursa Major” a fost scufundat în Marea Neagră de „un atac terorist”, spun reprezentanții...
Newsweek
Cum pierd bani la pensie cei 860.000 pensionari care participă la Mica Recalculare? Ce greșeală fac?
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...