Imagini de coșmar din mijlocul focului din Grecia. Cum au reușit să supraviețuiască, în mod miraculos, autorii videoclipului

Data actualizării: Data publicării:
foc in curte

Medicii legişti din Grecia au încheiat autopsiile oamenilor care au murit în incendii. Vorbim de o muncă dificilă - a fost nevoie de teste ADN, pentru a identifica cele 87 de persoane, la cât se ridică numărul morților, potrivit celui mai recent bilanț. Între timp, la patru zile de la dezastru, apar noi înregistrări care arată forţa şi viteza ieşite din comun a valului de foc care a mistuit Mati, satul-staţiune de pe coasta Mării Egee.

Așa se aude focul, când eşti în mijlocul lui, ca într-un cuptor. În mod miraculos, localnicii care au filmat aceste imagini, au supravieţuit, în afara casei, lipiţi de uşa garajului, în timp ce focul înainta cu forţă pe cele două laturi ale clădirii. Filmarea care are în total cinci minute, arată viteza şi forţa neobişnuite cu care a înaintat valul de foc. Spre deosebire de vecinii lor care plecaseră deja, ei au întârziat pentru că nu au vrut să-şi abandoneze pisica.

La fel de dramatice sunt şi aceste imagini, filmate în aceeaşi seară de luni, cu oamenii refugiaţi în mare, în timp ce undeva deasupra lor, focul mistuia tot ce găsea în cale. Potrivit autorităţilor, prima victimă a incendiului a fost un bebeluş de 6 luni, copilul unui pompier mobilizat tocmai pentru stingerea focarelor. Mama copilului a supravieţuit, dar este internată la terapie intensivă. Toţi sunt rude cu fata de 13 ani care s-a aruncat de pe faleză, de frica flăcărilor, dar nu a supravieţuit căderii. O povară în plus pentru membrii echipelor de intervenţie, care continuă să caute dispăruţi printre resturile calcinate.

„Intrăm în fiecare casă arsă, în fiecare casă în care credem că ar putea fi oameni, la fiecare adresă la care cineva ne-a spus în mod special că ar putea fi oameni care au avut nenorocul să fie acasă în timpul incendiului”, spune un pompier.

Focul a fost purtat de vântul care a suflat cu 120 de kilometri pe oră.

Este pentru prima oară în 38 de ani de activitate când vâd o catastrofă atât de mare provocată de foc. Viteza vântului era atât de mare. În unele porţiuni pădurea e arsă numai până la o anumită înălţime a copacilor, fără ca vârfurile să fi fost atinse, deci cred că focul s-a propagat foarte, foarte repede. Câteodată nu putem face nimic, pentru că este dincolo de puterile noastre să oprim aşa ceva”, mărturisește un pompier.

Serviciul european de sateliţi Copernicus a realizat hărţi cu zonele rezidenţiale arse în Rafina şi Geraneia, în estul, respectiv în vestul Atticii. Unde este marcat cu portocaliu au mai rămas doar pământul înnegrit şi resturile unor case. Guvernul, acuzat de sinistrați că i-a abandonat, susține că evacuările pur și simplu nu ar fi fost posibile în unele locuri.

„La Mati şi în alte porţiuni de ţărm din zona Atenei, sunt proprietăţi, majoritatea lor, fără autorizaţie de construcţie. Au ocupat toată coasta fără nicio regulă. În ceea ce priveşte această tragedie, cred că e timpul ca oamenii să înţeleagă cât de periculos este în primul rând pentru ei şi pentru familiile lor când nu respectă regulile şi legile”, spune Panos Kammenos, ministrul grec al Apărării.

Deocamdată, durerea este prea mare poate pentru ca localnicii să accepte aceste explicaţii.

„Ce vreau să spun: nu putem stinge un astfel de incendiu cu un simplu furtun. Avem de nevoie de apă sub presiune. Asta e: când construieşti în mijlocul pădurii, cu copaci şi atâta vegetaţie, toată lumea ar trebui să aibă presiune la alimentarea cu apă”, afirmă Dimitris, proprietarul unei case distruse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri