Iarna, nordicii fac terapie cu lumină

Data publicării:
Suedia GettyImages-170126876-1

În Suedia, Norvegia şi Finlanda este lumină doar cinci ore pe zi.

În ţările nordice, cea mai întunecată perioadă a anului este cea cuprinsă între noiembrie şi aprilie. La Oslo, Helsinki sau Stockholm, soarele răsare abia la nouă dimineaţa, iar la ora 14.00 domneşte deja întunericul. Foarte mulţi îşi programează vacanţe în acest interval.

„Este o idee foarte bună să călătoreşti în noiembrie pentru că este foarte, foarte întuneric. În decembrie e ceva mai bine: aşteptăm Crăciunul, aprindem multe lumânări, avem luminiţe şi decoraţiuni la balcoane”, spune Caroline, locuitoare din Stockholm.

Cei care nu pleacă în vacanţe merg la clinicile unde se face terapie prin lumină. O zi întreagă, suedezii se relaxează pe şezlonguri, în bătaie unor reflectoare foarte puternice, în timp ce simulatoarele reproduc sunetele mării. Totul este foarte luminos, iar oamenii se încarcă de energie.

„E o vreme oribilă. E întunecat, plouă şi este frig. Adesea este şi noroi. Când ninge e ceva mai bine pentru că afară se mai luminează. Poate iese puţin şi soarele, dar de obicei în noiembrie este foarte întunecat şi frig. Ne dorim doar să fie soare”, declară Birgitta Ohrling, proprietara unui spa din Stockholm.

Dacă la Stockholm, oamenii se pot bucura de câteva ore de lumină pe zi, există zone, situate după Cercul Polar, unde soarele nu mai răsare niciodată după solstiţiul de iarnă şi până în primăvară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Devine obligatoriu pentru casele de schimb valutar și cazinouri: Schimbări radicale cu noi reguli împotriva...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei