Hitrino, orașul din Bulgaria părăsit în urma exploziilor

Data publicării:
explozie bulgaria

Cel mai grav accident produs în ultimii ani în Bulgaria a dat peste cap vieţile a sute de oameni. Hitrino, locul unde mai multe cisterne pline cu propan şi gaz petrol lichefiat au explodat, pare un oraş părăsit. Localnicii au fost evacuaţi, iar autorităţile nu-i lasă să revină acasă decât câteva minute pe zi.

Toate drumurile care duc la Hitrino sunt acum blocate. Măsura a fost luată de autorităţi, după accidentul de proporţii de sâmbătă. Atunci, o garnitură de tren încărcată cu GPL şi propan a sărit în aer.

Sunt filtre la intrare, nu se poate intra până la locul exploziei, doar autoritățile, care se tem că o nouă explozie se poate întâmpla oricând.

Toţi cei aproximativ o mie de localnici au fost evacuaţi. Pot merge înapoi acasă, dar numai pentru o perioadă limitată de timp şi însoţiţi de poliţie.

În acest moment vedem cum localnicii se urcă în maşinile de poliţie şi se duc în localitate, în Hitrino. Asta este singura variantă, pentru că toate drumurile în acest moment sunt blocate.

„Casa e în regulă, animalele sunt în regulă. Am hrănit animalele, nu am avut timp de altceva. Zece minute (am stat n.r.)”, afirmă Zvetan Ţvetcov, localnic.

Autorităţile bulgare spun că starea de alertă va fi menţinută cel puţin zece zile, timp în care va stabili cu certitudine că zona e sigură. Desfăşurarea de forţe e impresionantă.

Pe o arie de peste 10 kilometri zona este asigurată de mai multe forţe de ordine, mai exact peste 60 de poliţişti şi 100 de pompieri.

„Prima dată am fost să dăm primul ajutor, acum ajutăm cu mâncare şi apă. Nu am mai văzut până acum aşa ceva. Sper să nu se mai întâmple”, spune Plamen Petrov, voluntar, Crucea Roşie.

Explozia de la Hitrino a făcut opt morţi. Alte patru persoane rănite sunt în stare critică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au pățit doi turiști americani după ce au închiriat o mașină în România. Țeapă de 3500 de dolari
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...