"Populismul şi naţionalismul nu pot furniza soluţii pentru provocările epocii noastre", a declarat Van Rompuy, care a intervenit în cadrul "discursului european" organizat anual din 2010 de fundaţia conservatoare Konrad Ramona Manescu Avem o infrastructura feroviara foarte dezvoltata Adenauer, la data aniversării căderii Zidului Berlinului în 1989.
Acesta şi-a manifestat înţelegerea faţă de temerile generate de globalizare şi criza economică în rândul cetăţenilor europeni, afirmând că singura soluţie este "relansarea economică şi crearea de locuri de muncă".
Dar el i-a criticat pe cei care alimentează aceste temeri aruncând cel puţin o parte din vină asupra imigranţilor, inclusiv europeni, cu cuvinte precum „turism pentru beneficii sociale” sau „dumping social”.
Aceste reproşuri, adresate adeseori unor cetăţeni ai unor ţări membre UE, în special România şi Bulgaria, nu acoperă decât fenomene minoritare şi marginale, crede Herman Van Rompuy.
„Libertatea de circulaţie în cadrul UE este un simbol al civilizaţiei care trebuie apărat. În acelaşi fel, dramele legate de imigraţia clandestină, trebuie combătute atacând rădăcinile problemei, în ţările de plecare şi cele de tranzit. Doar aşa, Europa post-Zidul Berlinului va putea fi construită şi UE va deveni o patrie pentru cetăţenii săi”, a conchis el.