Greva de la Lufthansa, pagubă de 50 de milioane de euro. Protestul celor 5.400 de piloţi se încheie la noapte

Data publicării:
aerop luft

Greva celor 5.400 de piloţi de la Lufthansa nu a provocat haos pe aeroporturile din Germania. Pasagerii au fost anunţaţi din timp de mişcarea de protest. Mulţi dintre ei nu o consideră justificată.

„Piloţii au multe privilegii şi insistă pentru altele. Ei nu fac grevă împotriva angajatorului, ci mai degrabă împotriva clienţilor lor”, spune unul dintre pasageri.

Piloţii speră să obţină din partea conducerii companiei două lucruri - păstrarea dreptului de a se pensiona mai repede şi mărirea salariilor. Mai exact, ei vor venituri mai mari cu 10%, în contextul în care salariile lor încep de la cinci mii de euro pe lună şi pot ajunge până la 10 mii de euro.

Perioada grevei a fost aleasă astfel încât să nu fie afectate călătoriile dinainte şi după Paşte. După trecerea sărbătorilor este posibil ca piloţii sa reia protestele.

Dacă va exista o ofertă mai bună, vom discuta. Dar dacă ne va fi prezentată aceeaşi ofertă, nu ne vom aşeza la masa negocierilor” spune Markus Wahl, purtător de cuvânt sindicatul piloţilor.

Cele trei zile de grevă vor aduce pierderi de aproximativ 50 de milioane de euro pentru Lufthansa. De pe urma mişcării de protest au profitat Căile Ferate germane.

Numărul călătorilor care au circulat în această perioadă cu trenul a crescut zilnic cu 20 de mii de călători. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri