Greșeala stupidă din cauza căreia un tânăr a pierdut 100 de milioane de dolari, în Bitcoin

Data publicării:
james hover bitcoin facebook
FOTO: Facebook

Un tânăr din Țara Galilor, care a pierdut un hardware ce conținea sute de Bitcoin, crede că greșeala lui l-a costat cel puțin 100 de milioane de dolari.

james hover bitcoin facebook
FOTO: Facebook

Averea lui James Howell este îngropată sub sute de tone de gunoi, într-un depozit de deșeuri din Newport, potrivit metro.co.uk.

Tânărul a aruncat hard-ul în 2013, uitând că acesta conținea criptomonedele, care chiar și la acea vreme valorau câteva sute de mii de lire sterline.

Deja la sfârșitul anului 2013, hardul valora 4 milioane de lire sterline.

Tânărul de 32 de ani a început să „mineze” Bitcoin pe laptopul său, în 2009. El a minat 7.500 de cryptomonede pe care le-a salvat într-un fișier pe hard-ul computerului lui.

„După ce mi s-a stricat laptopul, am început să-l vând pe bucăți, pe eBay. Cu toate astea, hard-ul l-am păstrat într-un sertat, știind că are chei private de Bitcoin. M-am gândit că dacă Bitcoin va deveni valoros la un moment dat, eu voi avea acele monedele minate”, afirmă tânărul.

„Pe la jumătatea lui 2013, în timp ce făceam curățenie, hard-ul- care atunci valora câteva sute de mii de lire – a fost aruncat la gunoi din greșeală”, adaugă James Howell.

Cu toate astea, tânărul zice că nu se plânge pentru că astfel se accidente „se întâmplă”.

„În viitor, hard-ul va valora până la un miliard de dolari”, spune tânărul.

De asemenea, James crede că ar putea calcula cât de adânc este îngropat hard-ul, bazându-se pe cât timp a trecut de când l-a aruncat și câte alte deșeuri sunt aduse săptămânal la groapa cu gunoi.

„Cu cât valoarea crește, cu atât am mai multe șanse să-l recuperez, așa că este doar o problemă de timp – să aștept până când prețul Bitcoin va fi atât de mare încât căutarea comorii să fie mai palpitantă”, a mărturisit bărbatul.

Vineri, Bitcoin a atins un maxim istoric, aflându-se într-o creştere accelerată şi ajungând să valoreze peste 17.000 de dolari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri