Grecia: Persoanele de peste 60 de ani care nu au făcut a treia doză vor fi considerate nevaccinate. De Crăciun, fără restricții noi

Data actualizării: Data publicării:
Brad de Crăciun în Atena
Cu toate că nu vor mai fi adoptate restricții noi până la Crăciun, de luni, persoanele de peste 60 de ani, care nu au făcut a treia doza de vaccin anti-COVID-19, vor fi considerate nevaccinate. Foto: Profimedia Images

Guvernul din Grecia a respins posibilitatea ca până la Crăciun să mai fie adoptate și alte măsuri împotriva răspândirii COVID-19, potrivit Agerpres. Totuși, de luni, persoanele de peste 60 de ani care nu au făcut doza a treia de vaccin nu vor mai fi considerate complet vaccinate.

"În actuala etapă nu studiem noi măsuri, precum vaccinare obligatorie sau restricţii", a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului, Yannis Ikonomu, subliniind că sărbătorile de Crăciun sunt "foarte importante din motive sociale, economice şi religioase".

Potrivit purtătorului de cuvânt, fundamental acum este respectarea măsurilor deja existente şi continuarea eforturilor de a intensifica vaccinarea şi efectuarea testelor de auto-diagnosticare.

De luni, în Grecia, certificatul verde va expira după doar 3 luni de la recuperarea după COVID-19 

Declarația vine în pofida numărului ridicat de cazuri şi de decese consemnate zilnic. Guvernul a îndemnat, însă, populaţia să respecte regulile pertinente şi să facă numărul maxim posibil de teste pentru depistarea COVID-19, a relatat luni EFE.

Ikonomu a reamintit că începând de luni persoanele de peste 60 de ani, care nu au făcut doza de supra-rapel de vaccin anti-COVID-19, vor fi considerate ca nefiind vaccinate şi, prin urmare, nu vor putea participa la majoritatea activităţilor publice.

În Grecia, accesul în centrele alimentare, farmacii şi transportul public este deocamdată permis persoanelor nevaccinate. Ikonomu a precizat de asemenea că începând de luni certificatele pentru cei care au trecut prin boală vor avea valabilitate de doar trei luni, în loc de şase.

Citește și: Ghidul restricțiilor pandemice în Europa. Cum puteți călători pe continent înainte de Crăciun

Deşi guvernul grec a impus obligativitatea vaccinării persoanelor de peste 60 ani de la jumătatea lunii ianuarie, ritmul vaccinării este în continuare lent, iar rata cea mai mare se înregistrează la cea de-a treia doză sau booster.

Până în prezent, puţin peste 63% din populaţie s-a vaccinat cu schema completă, iar 22,5% a efectuat şi cea de-a treia doză.

În ultima săptămână, numărul cazurilor a scăzut uşor, dar continuă să înregistreze o medie de între 4.000 şi 5.000 de infectări zilnice, iar numărul deceselor este în jur de 100 pe zi, într-o ţară care numără aproximativ 10,7 milioane de locuitori.

 

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...