Tot atunci, ministrul economiei german Peter Altmaier amenința Statele Unite cu o eventuală reacție „pe măsură” a Uniunii Europeane în afacerea Nord Stream-2, chiar dacă multe state europene nu sunt de acord cu acest proiect. SUA nu sunt de acord cu construcția acestui nou gazoduct și au impus anumite sancțiuni Rusiei și Gazprom.
Grupul celor Opt (G8, actual G7, după excluderea Rusiei) reprezinta un forum internațional al guvernelor unor state dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic și militar: Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii și Rusia. Împreună, acestea, deși cuprind aproximativ 14% din populația lumii, însumează 60% din produsul intern brut la nivel mondial.