Fostul ministru de finanţe Rishi Sunak, candidat la succesiunea lui Boris Johnson

Data publicării:
Rishi Sunak pe stradă.
Fostul ministru de finanţe Rishi Sunak, candidat la succesiunea lui Boris Johnson. Foto: Profimedia

Fostul ministru de finanţe britanic Rishi Sunak a declarat vineri că va candida pentru succesiunea lui Boris Johnson, după ce acesta şi-a anunţat joi demisia din postul de premier, transmit Reuters şi AFP.

„Cineva trebuie să preia controlul în acest moment şi să ia deciziile corecte. De aceea candidez pentru a fi următorul lider al Partidului Conservator şi prim-ministrul dumneavoastră”, a spus Sunak, considerat unul din favoriţii cursei, într-o postare video pe Twitter.

Rishi Sunak, în vârstă de 42 de ani, a demisionat marţi din funcţia de ministru de finanţe, imediat după anunţul similar al ministrului sănătăţii Sajid Javid, declanşând o hemoragie de plecări din guvern care a dus în final la demisia lui Boris Johnson.

Regulile şi calendarul competiţiei care îl va desemna pe succesorul lui Johnson vor fi stabilite săptămâna viitoare de un comitet al partidului.

În scrisoarea de demisie, Sunak a spus că devenise evident că abordarea sa faţă de economie era prea diferită de a lui Johnson atunci când încercau să se pună de acord asupra paşilor următori pentru ţară.

El a continuat pe această temă în postarea video de anunţare a candidaturii. „Deciziile pe care le luăm astăzi vor hotărî dacă generaţia următoare de britanici va avea la rândul ei o şansă la un viitor mai bun”, a spus Rishi Sunak, potrivit surselor citate de Agerpres.

„Înfruntăm acest moment cu onestitate, seriozitate şi determinare? Sau ne spunem nouă înşine poveşti liniştitoare care ar putea să ne facă să ne simţim mai bine pe moment, dar îi vor lăsa pe copiii noştri într-o situaţie mai rea mâine?”, a adăugat el în mesaj.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri