Din culise: Cum a scăpat România de vizele de Canada în 2017 şi cum au jucat bulgarii "la offside"

Data actualizării: 16.02.2017 11:40 Data publicării: 16.02.2017 11:06

Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Canada, care va da posibilitatea românilor să călătorească fără vize în statul nord-american, a fost aprobat miercuri în Parlamentul European. Europarlamentarul Sorin Moisă a dezvăluit într-o postare pe pagina de Facebook cum au decurs negocierile pentru vize.

Postarea europarlamentarului Sorin Moisă:

„Am promis într-o postare mai veche că voi reveni la subiectul eliminării vizelor canadiene pentru români, pentru a clarifica ceea ce am numit atunci ‘episodul bulgar’ şi a face publice numele celor care s-au ocupat, profesionist dar mai puţin vizibil, de acest dosar. Pro memoria, vizele canadiene vor fi complet eliminate de la 1 decembrie 2017, cu o etapă intermediară pentru anumite categorii de turişti la 1 mai 2017. Eliminarea lor de Ziua Naţională a României nu este o coincidenţă.

‘Episodul bulgar’ s-a produs astfel: din senin, premierul bulgar, Boyko Borisov, a anunţat public cândva la începutul lui octombrie că, în urma unei discuţii cu premierul canadian, Justin Trudeau, Bulgaria a obţinut eliminarea vizelor canadiene de la 1 mai 2018. România nu anunţase încă nimic, nici măcar că avusese loc o nouă convorbire Cioloş-Trudeau în aceeaşi zi în care Borisov discutase şi el la telefon cu Trudeau. O parte din presa românească a decretat rapid: 'Bulgaria, da, România nu'. Încă o înfrângere pentru România, iar ne-au luat-o bulgarii înainte, ce diplomaţie slabă, ce adunătură de incompetenţi. Eu îi scrisesem lui Trudeau pe tema vizelor în martie, îmi dădusem demisia din funcţia de Raportor pentru Tratatul comercial cu Canada (CETA) în Grupul S&D în aprilie, mă întâlnisem cu Ministrul Imigraţiei, dădusem multe interviuri la CBC, Cioloş şi Tudorache se văzuseră cu Trudeau şi Ministrul Imigraţiei în câteva rânduri, deci ridicolul era complet: noi, românii, indiferent de culoare politică, pierdeam din nou, în ciuda eforturilor, pe când bulgarii obţineau o mare victorie, şi culmea, la telefon.

Ce s-a întâmplat de fapt: Trudeau vorbise cu Cioloş înainte de a vorbi cu Borisov. Trudeau propusese într-adevăr ambelor ţări 1 mai 2018. Noi, partea română, ne înţeleseserăm, pe baze tehnice solide (poveste lungă, comparaţie cu cazul mexican, etc) că data eliminării vizelor trebuie să fie în 2017, nu în 2018. În plus, ştiam că prima oferta canadiană nu va fi cea mai bună şi apreciam bine marja de negociere. Deci, Cioloş l-a refuzat pe Trudeau, Borisov a înhăţat propunerea şi s-a grăbit să o facă publică, fără să ne consulte. Adică a jucat la offside. Aşa am ajuns rapid la ‘Bulgaria da, România nu’. Unii cu munca, alţii cu comunicarea victoriei, care nu era de fapt o victorie deplină, ci un rezultat nesatisfăcător în raport cu ce ştiam că e posibil. Mai mult, faptul că bulgarii au confirmat public dată şi ‘victoria’ ne-a făcut sarcina şi mai grea, pentru că acum eram din noi singuri, cu nişte vecini fericiţi. După comunicatul bulgar s-a pornit din nou un val de presiune pe noi să acceptăm, că oferta e nemaipomenită şi canadienii au mutat luna de pe cer pentru noi. Comisarul pentru Comerţ al UE, Cecilia Malmstrom, pe care altfel o apreciez şi cu care sunt partener în multe alte dosare, m-a supărat venind la mine să îmi explice cât de bună era oferta acceptată de bulgari şi cât de tare greşeam să nu o acceptăm şi noi.

Le-am arătat tuturor că s-au înşelat: România şi-a păstrat cumpătul după anunţul lui Borisov şi a obţinut în cele din urmă 1 Decembrie 2017 într-o negociere dramatică, până în ultimul moment, când toată lumea era convinsă că atunci când tensiunea creşte o să cedăm. Cam asta era reputaţia României înainte de acest episod. Data de 1 Decembrie 2017 a fost propusă de mine într-o întâlnire cu PM Cioloş şi Ministrul Tudorache că un marker indubitabil al rolului României în negociere şi victorie. A fost deci un răspuns direct la ‘episodul bulgar’, pe care nici măcar cei mai sceptici compatrioţi nu-l mai puteau în mod normal pune la îndoială: doar nu aveau acum să aleagă bulgarii, care mai întâi se bucuraseră pentru 1 mai 2018, chiar Ziua Naţională a României pentru scoaterea vizelor. Ironia este că, pentru a nu discrimina între România şi Bulgaria, şi Bulgariei i s-a aplicat noua dată, deci vor sărbători şi ei, măcar parţial, 1 Decembrie anul viitor.

Adevărul şi mai larg este că ne-a fost greu, şi la Bruxelles şi la Sofia, să îi mobilizăm pe bulgari în primăvara lui 2016, când am lansat toată operaţiunea, să se alăture demersului. Abia când chestiunea a devenit foarte publică şi politică, atât în Europa cât şi în Canada, au început să se mişte în aceeaşi direcţie cu noi. La fel de adevărat este că am fost întotdeauna corecţi şi nu am încercat să ne decuplăm de ei, să îi punem în altă categorie. Am fost generoşi, cu alte cuvinte, având însă în minte şi o componentă pragmatică: două state europene au în mod normal mai multă greutate, dacă trag în aceeaşi direcţie, decât unul singur. Răspunsul bulgar nu a fost, din păcate, în acelaşi registru, ci au proclamat iute o victorie obţinută în principal pe leadership, încăpăţânare şi performanţă românească, evident fără să pomenească o iotă despre asta. Acest leadership începuse cu mult timp în urmă, pe vremea miniştrilor de Externe Corlăţean şi Aurescu (şi poate şi înainte, a mi se ierta ignoranţa, perfect inocenţa), care au creat legătură între vize şi CETA, au obţinut formalizarea ei în Declaraţia comună a Summit-ului UE-Canada care a închis negocierea CETA în septembrie 2014, şi au luptat pentru că România să aibă un drept de veto asupra CETA.

Următorii sunt o parte din actorii care au fost mai puţin vizibili - sau chiar invizibili - în plan public, dar extrem de importanţi în acest proces. O astfel de lista aproape automat creează nedreptăţi, pentru că sigur şi alţi diplomaţi, experţi şi funcţionari români au contribuit, dar nu îi ştiu eu. De exemplu, mulţi colegi din Ministerul de Interne au lucrat la vizită tehnică canadiană din vara acestui an: pe ei nu îi ştiu pe nume, dar contribuţia lor a fost esenţială. Deci: Lazăr Comănescu, Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, Ambasadorul nostru la UE, Maria Ligor, la vremea aceea Ambasadorul României în Canada, Geta Medeleanu, Directorul responsabil pentru America de Nord din MAE, Corina Badea, un excepţional jurist din MAE, detaşată la Cancelaria PM, Dan Maxim, şeful secţiei comerciale la Reprezentanta României la UE. O notă specială pentru Luminiţa Odobescu care a avut de îndurat în linia întâi tot oprobriul, mirările şi indignările unui Bruxelles obişnuit că România să stea cu capul plecat. Mie statutul îmi permite şi să ridic tonul, să fac reproşuri sau să să fiu foarte ferm, un Ambasador are mai multe constrângeri, deci nu i-a fost simplu, dar s-a descurcat cu multă elegantă fără să cedeze un centimetru de teren. Şi, încă o dată, sigur au fost mulţi alţii, îmi pare rău de omisiuni din neştiinţă. Morala e că trebuie să lucrăm împreună şi să recunoaștem meritele tuturor. Un foarte ‘bun român’ a fost şi Ambasadoarea UE la Ottawa, belgiancă Marie-Ann Coninsx, care a fost extrem de loială Statului Membru numit România, până la a-şi irita propria ierarhie cu declaraţii publice ferme în favoarea cauzei noastre, pe care o găsea justă. O să o propun pentru o decoraţie a Statului Român.

În link, pentru ilustrare, şi pentru că mi s-a cerut să fac publică şi altă corespondenţă cu Comisia Europeană decât cea legată de salariile cercetătorilor români din Orizont 2020, răspunsul Preşedintelui Juncker al Comisiei Europene, din 2 iunie 2016, la un email din aprilie în care îl rugăm să aibă o discuţie directă cu premierul canadian Trudeau pe subiectul vizelor pentru români. Contextul era descoperirea că unii funcţionari din Comisie şi Serviciul de Acţiune Externă erau mai dornici să-i ajute pe canadieni decât pe noi. Un mic episod dintr-un război de durată.”