Președintele Franței, Emmanuel Macron, spune că incidentele navale dintre Franţa şi Turcia care au avut loc, joi, în Marea Mediterană reprezintă "una dintre cele mai frumoase demonstraţii" a faptului că NATO este "în moarte cerebrală", transmite AFP, citat de Agerpres.
"Vă trimit la declaraţiile mele de la sfârşitul anului trecut cu privire la moartea cerebrală a NATO. Consider că este una dintre cele mai frumoase demonstraţii posibile", a afirmat Emmanuel Macron, la finalul unei întrevederi cu omologul său tunisian Kais Saied la Palatul Elysee.
El a catalogat situaţia ca fiind "intolerabilă".
NATO a deschis, joi, o anchetă privind "agresivitatea" Turciei. Statul este acuzat că se opune controlului efectuat de navele Alianţei Nord-Atlantice asupra vaselor bănuite că încalcă embargoul ONU asupra livrării armelor către Libia.
Două incidente au avut loc, pe 10 iunie, în cursul unor acțiuni de control asupra unui transport suspect din Marea Mediterană. Incidentul cel mai serios s-a produs cu o navă franceză angajată într-o misiune a NATO. Nave turceşti ar fi ameninţat că deschid focul, potrivit Administrației de la Paris.
"Atâta vreme cât vom continua, membri ai NATO, europeni, părţi interesate în acest subiect, să fim slabi în demersurile noastre sau lipsiţi de claritate, vom lăsa puterile necooperante să-şi facă jocul. Nu vreau ca în şase luni, un an, doi ani, să constatăm că Libia este în situaţia Siriei de astăzi", a afirmat președintele Franței.
Florence Parly, ministrul francez al apărării, a relatat incidentele la o reuniune a miniştrilor apărării din cadrul NATO de săptămâna trecută. Opt ţări europene i-au susţinut cererea.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a evocat un simplu "dezacord între aliaţi", anunţând ulterior deschiderea unei anchete pentru "a clarifica tot ceea ce s-a petrecut".
NATO se confruntă cu o criză provocată de disensiuni puternice între membrii săi, potrivit AFP. La sfârşitul anului trecut, Emmanuel Macron aprecia că NATO se află în "moarte cerebrală", după ofensiva lansată de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în nord-estul Siriei. Declarația a fost făcută fără consensul aliaţilor, dar cu asentimentul preşedintelui american Donald Trump.
Redactor: Alexandru Costea