Într-o conferinţă de presă, procurorul din Geneva a declarat că suspecţii sunt cercetaţi pentru încălcarea legislaţiei care interzice organizaţii teroriste precum al-Qaida sau Stat Islamic.
Cei doi, prinşi în timpul unui control rutier, sunt bănuiţi că au fabricat, ascuns şi transportat explozibili şi gaze toxice.
Olivier Jornot, procurorul din Geneva: „Cei doi cetăţeni sirieni au fost opriţi de jandarmeria din Geneva. Din cauza comportamentului lor şi al naţionalităţii, controlul lor a fost mai amănunţit. În maşina lor s-au găsit urme de explozibili”.