După întâlnirea cu Iohannis, Nehammer vorbește din nou despre migrație, motivul oficial pentru care se opune extinderii Schengen

Data actualizării: Data publicării:
Karl Nehammer.
Karl Nehammer. Foto: Profimedia Images

Cancelarul austriac Karl Nehammer s-a folosit de discursul său la Congresul PPE de la București pentru a vorbi din nou despre migrație, unul din motivele Austriei de a bloca aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. El susține că una dintre problemele cetățenilor europeni este migrația ilegală și spune că frontierele externe ale UE trebuie întărite.

„Trebuie să luăm în serios temerile și preocupările cetățenilor noștri. Trebuie să ne întrebăm ce putem să le oferim, cum putem să le dăm o lume mai bună: prin politici credibile”, a spus Nehammer.

„Trebuie să luăm problemele oamenilor în serios, mai ales migrația, migrația ilegală. Nouă ne trebuie apărare la granițele externe. Trebuie să luăm aceste probleme în serios și trebuie să luăm în serios și trebuie să luăm în serios granițele externe și să oferim asistență la granițele externe”, a continuat el.

„Acele granițe au nevoie de finanțare pentru a finanța protecția lor. Avem nevoie de proceduri de azil rapide, rapid implementate, și trebuie să ne asigurăm că cei care se află ilegal pe teritoriul UE sunt repatriați”, a mai spus cancelarul Austriei.

Declarațiile făcute la Congresul PPE vin chiar după întâlnirea pe care Nehammer a avut-o cu președintele Klaus Iohannis.

„În discuția mea cu cancelarul Karl Nehammer, am convenit să continuăm procesul de aderare deplină a României la Spațiul Schengen până când vom atinge acest obiectiv final. UE trebuie să fie unită, puternică, prosperă și acest lucru va consolida și mai mult securitatea UE în beneficiul tuturor cetățenilor noștri”, a scris Klaus Iohannis pe X după această întâlnire.

Austria este singura țară din UE care se opune aderării depline a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Totuși, miercuri, delegaţia austriacă la Congresul PPE de la București nu a mai votat împotriva manifestului electoral care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen.

Manifestul a fost adoptat în unanimitate. Acest vot arată ca blocajul a fost depăşit şi că, chiar dacă au existat dificultăţi, le vom depăşi şi vom obţine aderarea deplină a României la spaţiul Schengen”, a anunțat eurodeputatul Siegfried Mureşan.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...