Foto: Gulliver/ Getty Images
”Personal, aş fi mult mai înclinat să votez pentru Brexit. Există o mulţime de motive legate de birocraţie. Dar eu nu sunt un cetăţean britanic. Asta este doar opinia mea”, a precizat Trump.
De asemenea, republicanul a explicat că i-ar plăcea să aibă relaţii bune la nivel internaţional cu premierul David Cameron, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie. Anterior, Cameron a criticat propunerea miliardarului de a interzice accesul musulmanilor pe teritoriul Statelor Unite, susţinând că o asemenea politică este prostească şi greşită.
Nu este prima declaraţie a lui Donald Trump cu privire la Brexit. În luna mai, prezidenţiabilul republican a declarat că Marea Britanie s-ar descurca mai bine fără statele din blocul comunitar, afectate de un aflux de migranţi.
Trump va vizita Marea Britanie chiar în ziua referendumului. Miliardarul deţine mai multe proprietăţi, inclusiv două terenuri de golf, în Scoţia, de unde este originară şi mama sa.
Mai mult, republicanul a declarat că vrea să îmbunătăţească comerţul dintre Statele Unite şi China şi să colaboreze cu Rusia pentru a învinge Statul Islamic.