Doi şoferi români Uber, condamnaţi într-o fraudă cu carduri bancare furate la Londra

Data actualizării: Data publicării:
German Court Bans Uber Service Nationwide
Foto: Guliver/GettyImages

Doi şoferi român Uber, Dan-Alexandru Pasat, în vârstă de 29 de ani, şi Mihai Toader, în vârstă de 32 de ani, au fost condamnaţi la câte 18 luni de închisoare - cu suspendare - şi la plata unor despăgubiri, fiecare în valoare totală de 500 de lire sterline - câte 50 de lire sterline pe săptămână, într-un caz în care britanicul Onome Omonoseh, în vârstă de 19 ani, a făcut echipă şi cu alţi şoferi şi a înşelat compania, rezervând călătorii lungi plătite cu carduri furate, scrie Mail Online.

German Court Bans Uber Service Nationwide
Foto: Guliver/GettyImages

Omonoseh, originar de la Islington, în nordul Londrei, a creat conturi de utilizatori Uber false - cu informaţii de pe carduri bancare furate de pe Internetul negru (Dark Web) - prin care a rezervat aceste călătorii pe aplicaţia companiei.

El „plătea” facturi de sute de lire sterline pentru călătorii lungi în afara capitalei brtanice, iar şoferul respectiv încasa trei sferturi din ea.

Astfel Uber a suferit pierderi estimate la până la 10.000 de lire sterline, iar Omonoseh a câşigat cel puţin 1.760 de lire sterline, în calitate de „coordonator” al fraudei, sume considerate de procuratură „conservatoare”.

Şoferii Michael Julien (40 ani), Kamlesh Sagoo (62 ani), Ibrahim Tekagac (35 ani), Dan-Alexandru Pasat (29 ani) şi Mihai Toader (32 ani) au efectuat cel puţin 44 de deplasări în perioada februarie-decembrie 2016.

Potrivit procurorului Stephen Requena, Omonoseh este principalul instigator al fraudei.

Omonoseh a respins acuzaţiile, afirmând că nu a avut „mijloacele” să organizeze frauda, despre care a spus că este coordonată de un grup de tineri din Islington.

Judecătorul Peter Ader l-a condamnat la opt luni de închisoare - cu executarea - la o instituţie pentru infractori tineri.

Pasat, rezident la Ilford (Essex), l-a luat pe Omonoseh în 12 călătorii, în perioada 24 iulie-30 noiembrie 2016, în valoare totală de 1.756,52 lire sterline, dintre care a primit 1.376.06 lire sterline din partea Uber.

Toader din Stevenage (Hertfordshire) a fost implicat în cinci călătorii, în perioada 30 iulie-2 septembrie, în valoare de 1.157,39 lire sterline, din care a primit de la Uber 865 de lire sterline.

Compania Transport for London a hotărât să nu prelungească licenţa Uber în septembrie, evocând motive de „siguranţă şi securitate publice”.

Însă aplicaţia poate fi folosită în continuare atât în peste 40 de localităţi din oraşe din Marea Britanie, cât şi în capitală, unde decizia companiei a fost suspendată după ce Uber a făcut apel.

Toţi condamnaţii au recunoscut că au comis fraude prin reprezentare falsă.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri