Descoperire importantă a poliției în cazul spionului rus otrăvit

Data actualizării: Data publicării:
Deadline Passes For Russia To Confirm Poisoning Involvement
FOTO: Guliver/Getty Images

Fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica acestuia, Iulia, otrăviţi la 4 martie, au avut primul contact cu agentul neurotoxic la domiciliul lor din Marea Britanie, a anunţat miercuri poliţia britanică, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Deadline Passes For Russia To Confirm Poisoning Involvement
FOTO: Guliver/Getty Images


„Experţii au stabilit că cea mai mare concentraţie de agent neurotoxic s-a aflat pe uşa de la intrarea acestui domiciliu”, a făcut cunoscut poliţia într-un comunicat.

„Urme de agent neurotoxic au fost găsite şi în alte locuri unde anchetatorii au lucrat în ultimele săptămâni, dar la concentraţii mai mici decât cea găsită la domiciliul acestuia”, a precizat şeful departamentului antiterorist din cadrul poliţiei londoneze, Dean Haydon.

Anchetatorii au pus deja sub sigiliu banca pe care au fost găsite cele două victime, un bar şi un restaurant unde fost văzute, precum şi mormântul soţiei lui Serghei Skripal.

Ancheta, la care participă aproape 250 de specialişti, ar putea dura mai multe luni.

„Cei care locuiesc în cartierul familiei Skripal se pot aştepta să vadă poliţişti care fac cercetări în zonă, dar doresc să reafirm că riscul este foarte scăzut şi că aceste cercetări sunt făcute ca măsură de precauţie”, a precizat Dean Haydon.

Serghei Skripal şi fiica lui se află în continuare în spital în comă.

Londra a acuzat Rusia că este responsabilă de otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale, ceea ce Moscova neagă.

Urmând exemplul Marii Britanii care a expulzat 23 de diplomaţi ruşi ca represalii, peste 25 de ţări au anunţat de la începutul săptămânii măsuri similare, la care Rusia a promis să riposteze.  Statele Unite au decis să expulzeze 60 de diplomaţi ruşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...