Pare că premierul britanic Boris Johnson a obținut, în sfârșit, ce și-a dorit: după trei ani de dezbateri chinuite și nervoase, Brexit, adică ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, se va produce peste doar câteva săptămâni. Drept urmare, mulți străini care locuiesc și lucrează în Marea Britanie spun că nu se mai simt bineveniți. Printre ei, un număr semnificativ de letoni. Așa că se întorc acasă. Și nu e deloc ușor să începi iar o nouă viață. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Adio Big Ben, adio Tower Bridge și adio Brexit. Tot mai mulți letoni au întors spatele Marii Britanii și își refac viața aici, în Riga.
Edgars Kronbergs a făcut deja pasul. Și-a petrecut șapte ani studiind și trăind în Marea Britanie. Acum lucrează la o firmă de construcții din Riga. Referendumul pentru Brexit i-a schimbat viața pentru totdeauna.
„Pot spune că am fost șocat. Și din cauza asta, din cauza tuturor avertismentelor, a implicațiilor economice, pe care le consideram importante ca student și potențial viitor angajat, am decis să mă întorc în Letonia”, spune Edgars.
Cât durează readaptarea
Visul lui era să lucreze în industria auto britanică. Acum, conduce departamentul de contabilitate de aici. La început a avut senzația că s-a întors în timp.
„Jumătate de an sau chiar un an, n-am fost sigur că am luat decizia corectă. Eram în dubiu. Dar, după aceea, lucrurile s-au așezat și acum nu cred că viitorul meu poate fi în altă țară”, mărturisește tânărul.
Și Oskars Tutins a părăsit Marea Britanie și s-a întors în Letonia. L-a făcut să plece incertitudinea unei vieți într-un Regat Unit care nu mai face parte din Uniunea Europeană.
În Anglia, Tutins avea o mică afacere de grădinărit. Acum vrea să o ia de la capăt. Are programată o întâlnire cu o specialistă în horticultură, Avita. Ea și angajații săi se ocupă de domeniul singurului club de croquet din Riga. Speră să primească niște sfaturi. Dar vremea îl face să ezite….
„Sezonul de grădinărit este mult mai scurt aici. În sudul Angliei durează 10 luni. Ne oprim din tuns peluzele chiar înainte de Crăciun și începem iar în februarie. Este greu de imaginat cum poți supraviețui iarna aici, cum poți trăi din horticultură în Letonia. Și mai e și o mare diferență în privinţa veniturilor”, spune Oskars Tutins, horticultor.
100.000 de letoni au emigrat în Marea Britanie
Marea Britanie e țara adoptivă a peste 100 de mii de letoni. Mulți s-au mutat aici după ce Letonia a aderat la UE, fie pentru că salariile erau mai mari, fie ca urmare a crizei financiare. Copiii urmează cursuri la Letonia House din Londra în fiecare duminică. Învață letona, cântece tradiționale și află despre cultura lor pentru a rămâne conectați cu țara natală.
De luni întregi, Brexitul stârnește agitație, un motiv de îngrijorare pentru mulți letoni. Cum rămâne cu statutul de rezident, ce se întâmplă cu pensiile?
La o recepție la Ambasada Letoniei, oamenii vorbesc cu ministrul lor de externe. Mulți îi spun că atitudinea față de străini s-a schimbat dramatic.
„Referendumul a scos la suprafață o atitudine a britanicilor pe care nu am văzut-o niciodată. Sunt agresivi la adresa persoanelor care nu vorbesc aceeași limbă, care nu sunt de aceeași culoare. Mi se pare cumplit de trist”, spune Lilija Zobens, de la Consiliul Național Leton din Marea Britanie.
Ministrul de externe încearcă să-i aducă pe letoni acasă
Ministrul leton de Externe, Edgars Rinkēvičs, a călătorit special la Londra pentru a-i convinge pe expați să revină acasă. Crede că Brexitul e o oportunitate pentru Letonia.
„Aș spune că, probabil, Brexit e un lucru bun, în sensul că mulți oameni au început să-și regândească viitorul în cazul în care Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană. Și să ia în considerare și varianta de a se întoarce acasă”, spune șeful diplomației de la Riga.
Dar pentru mulți, readaptarea la viața în Letonia nu este ușoară. Mara Ruse știe asta prea bine. Și ea a trăit în Marea Britanie câțiva ani. Așa că ea și alți repatriați au înființat grupul „Experiență mondială în Letonia”. Majoritatea membrilor au în jur de 30 de ani. Ruse crede că haosul legat de Brexit îi va convinge pe tot mai mulți letoni să se întoarcă.
„Incertitudinea și percepția că nu știu ce se va întâmpla nu neapărat cu ei, dar cu copiii lor, cu următoarea generație. Acestea sunt încă întrebări fără răspuns. Sunt sigură că oamenii au aceste îngrijorări și gânduri și în multe feluri, acesta e probabil motivul care-i împinge să se întoarcă, în loc să rămână”, spune Mara Ruse.
La un curs de tango în centrul vechi din Riga, Oskars Tutins cunoaște oameni noi. La trei luni de la revenirea acasă, încă nu simte că a intrat în ritmul vieții din Letonia. Dar mai știe și că locul lui nu mai e în Marea Britanie.
Editare web: Luana Păvălucă