Cu „opțiunea nucleară” pe masă. Cei 3 „răi"din estul UE

Data actualizării: Data publicării:
cei trei rai

Câteva zile au mai rămas până la summitul de la Sibiu. Săptămâna viitoare, pe 9 mai, liderii de pe continent vin în România să contureze viitorul Europei. Momentul este unul dificil, pentru că după crizia financiară, cea a migraţiei şi Brexit, o nouă provocare pune la încercarea fundaţia Uniunii: derapajele de la statul de drept. Principalele vinovate sunt România, Polonia şi Ungaria. Pusă în faţa a ceea ce a numit „un atac din interior la valorile fundamentale”, Uniunea Europeană a trecut la măsuri fără precedent. A activat Articolul 7, „soluţia nucleară”, în cazul Poloniei şi Ungariei, măsură care poate aduce suspendarea dreptului de vot al ţărilor vizate. În cazul României, el este încă la orizont. Pentru moment.

Proiectul european este în pericol de moarte şi asta din cauza atacului din interior, spun la unison numeroşi oficiali europeni. După crizia financiară, cea a migraţiei şi Brexit, o nouă provocare pune la încercarea fundaţia Uniunii în ultimii ani: derapajele de la statul de drept. Principalele vinovate pentru aceasta situaţie sunt România, Polonia şi Ungaria, state în care recente reforme din justiţie au scos oamenii în stradă şi au pus la încercare răbdarea oficialilor de la Bruxelles.

Trei ţări, trei dureri de cap pentru oficialii de la Bruxelles. Privite pe hartăPolonia, Ungaria şi România au ajuns să formeze în 2018 un soi de axă a răului, de la Marea Baltică la Marea Neagră, în sânul celui mai mare club democratic al lumii, Uniunea Europeană. Toate fac parte din generaţia nouă a democraţiilor europene, după prăbuşirea Cortinei de Fier în 1989. Fie că se opun migraţiei, fie integrării accentuate, cele trei ţări foste comuniste împărtăşesc aceleaşi năravuri - restanţe grave la statul de drept şi libertăţile civile şi o tendinţă periculoasă către autoritarism, chiar dictatură.

Jean Claude Juncker - preşedintele Comisiei Europene - a fost tranșant în declarații: „Comisia Europeană se va opune atacurilor asupra statului de drept. Continuăm să fim foarte îngrijoraţi de evoluţiile din unele state membre. Articolul 7 trebuie aplicat de fiecare dată când statul de drept este ameninţat”.

România a intrat în vizorul Uniunii Europene odată cu contestata reformă din justiţie promovată de actuala coaliţie aflată la guvernare. Oficialii europeni au atras atenţia că anumite modificări la legile justiţiei şi codurile penale contravin valorilor europene precum statul de drept şi independenţa justiţiei.

Viorica Dăncilă, premierul României, a obiectat: „Discuţia despre încălcarea statului de drept în România este o temă falsă, eminamente politică”.

Raportul MCV, publicat la sfârşitul anului trecut, trăgea şi el un semnal de alarmă - acela că ţara noastră s-a angajat pe un drum.

Frans Timmermans - vicepreşedinte Comisia Europeană: „Vreau să fiu foarte clar! Este în joc viitorul Uniunii Europene, este în joc viitorul României. Şi dacă Comisia va trebui să fie severă în evaluarea pe care o va face, aşa va fi!”.

Ce înseamnă „opțiunea nucleară”

Pedeapsa pe care Uniunea Europeană o are la îndemână, atunci când unul dintre statele membre încalcă Tratatele comunitare, este Articolul 7. Botezată şi „opţiunea nucleară”, este metoda prin care un stat poate rămâne fără putere de decizie la nivelul Uniunii.

Dacă România este, pentru moment, doar ameninţată cu activarea Articolului 7, prima care a încasat „opţiunea nucleară” a Uniunii a fost Polonia. Totul, din cauza modificărilor legislative care, din punctul de vedere al Comisiei Europene și al Parlamentului European, afectează independenţa justiţiei, începând cu Curtea Supremă de la Varşovia. Comisia Europeană a cerut în mod repetat guvernului conservator să nu modifice vârsta de pensionare a judecătorilor de la instanţa supremă, în timp ce zeci de mii de oameni manifestau împotriva modificărilor legisaltive. În ciuda contestărilor, oficialii polonezi au mers mai departe.

Mateusz Morawiecki - premierul Poloniei - cerea în plenul Parlamentului European: „Polonia este o ţară mândră. Vă rog să nu ne daţi lecţii despre astfel de lucruri”.

După un an de război cu Bruxelles-ul şi cu propriii cetăţeni, Varşovia a capitulat, în faţa justiţiei europene. Parlamentul, guvernul şi preşedintele şi-au anulat legile criticate, iar toţi judecătorii trimişi forţat acasă au revenit la muncă.

Opţiunea nucleară a lovit şi Budapesta. În cazul lor, Articolul 7 a fost activat prin votul Parlamentului European, după ce guvernul condus de Viktor Orban a adoptat mai multe legi care limitează libertatea de exprimare şi subordonează sistemul judiciar, prin înfiinţarea unor tribunale speciale, aflate în subordinea ministrului justiţiei, deci sub control politic. Furios, premierul ungar a condamant decizia legislativului european.

Viktor Orban - premierul Ungariei: „Aici nu condamnaţi doar un guvern, condamnaţi o ţară, o naţiune!”

În plus, partidul populist al lui Viktor Orban a mai făcut greşeala de a adopta aşa-numita „lege a sclaviei”, prin care angajatorii le pot impune angajaţilor până la 400 de ore suplimentare pe an, despre care nici nu se ştie când vor fi plătite. Maghiarii furioşi au ieşit în stradă la sfârșitul anului trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce a murit, de fapt, Silviu Prigoană. Medicii au mărturisit cauza decesului afaceristului
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce a aflat de moartea lui Silviu Prigoană: “S-a întâmplat la Brașov...
Pro FM
Ana Baniciu are o casă ca din reviste, veche de un secol. A arătat-o în detaliu, iar imaginile dinainte și...
Film Now
Angelina Jolie, despre posibilitatea ca cei șase copii ai ei să aleagă o carieră la Hollywood: „Sunt foarte...
Adevarul
Planul nebunesc pentru cel mai lung zgârie-nori din lume. Explicația din spatele formei sale neobișnuite
Newsweek
Trei mari bănci au virat pensia pe card aseara târziu. În ce orașe pensionarii pot ridica banii?
Digi FM
Dinastia Trump, sezonul 2. Ce roluri ar putea juca rudele lui Donald Trump în noua administrație...
ZDc3YjgyOGZiZmRhYmIxZGZmYWFlOWYzOA==.thumb
Cine va conduce Pentagonul și CIA din 2025. Noi nume dezvăluite de Donald Trump privind viitorii membri ai...
Digi Animal World
„Zâna Albă”, o veveriță cu blana albă extrem de rară. Un fotograf a așteptat ore bune să o surprindă
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
Ozana Barabancea face primele declaratii despre relatia fiului sau cu Naomi Hedman. „Exista soacra buna pe...