Cosmin Popa, istoric: Constituţia din 2004 nu poate scoate Ucraina din impas

Data publicării:
cosmin popa digi-1

„Nu sunt foarte optimist cu privire la perspectivele foarte bune ale rezolvării crizei”, a declarat Cosmin Popa.

Revenirea la Constituția din 2004, una dintre prevederile acordului la care s-a ajuns la Kiev, poate fi un act reparatoriu față de manifestanți, pentru că îi reduce prerogativele lui Viktor Ianukovici, însă nu va scoate Ucraina din impas, a punctat Cosmin Popa. „Experiența din România cu un regim (de putere - n.r.) mixt arată că astfel de mecanisme sunt predispuse blocajului”, a completat Cosmin Popa.

În plus, el atrage atenția că informațiile despre ceea ce se întâmplă în Ucraina trebuie confirmate de toate părțile, iar pentru ca acest acord să fie credibil, oamenii care manifestează așteaptă crearea unor instituții internaționale de control care să vegheze la implementarea acordului negociat de Uniunea Europeană.

Cine sunt „titușkii”

„Știm sigur că amplasarea în teren a aparatului de represiune continuă, e vorba despre unități ale armatei provenind cu precădere din estul Ucrainei, care sunt la periferiile Kievului, știm, de asemenea, că la Kiev și-au făcut apariția acele grupuri titușki - bodyguarzii oligarhilor și bogaților din Ucraina, în mare parte practicanți ai sporturilor de contact, agregați în jurul așa-ziselor cluburi sportive, care furnizează de fapt soldați pentru....haideți să spunem „oligarhii” ucraineni. Ei întotdeauna au acordat sprijin Berkut-ului (trupe speciale – n.r.) în timpul represiunii, sunt foarte clar surprinși din fotografii, din tot ceea ce se filmează. Poartă o serie de semne distinctive – banderole galbene, banderole cu banta Sfântului Gheorghe...Deci în momentul de față ceea ce se întâmplă concret în teren e o mai bună amplasare a aparatului de represiune”, a arătat Cosmin Popa.

Ucraina, plămânii europeni ai Rusiei. Cine riscă o contagiune

De cealaltă parte, spune analistul, asistăm la o radicalizare a poziției Rusiei față de președintele ucrainean. Rușii îl învinuiesc că nu folosește toate instituțiile pentru menținerea ordinii.

Rusia e deranjată din mai multe puncte de vedere de criza ucraineană. Niciun spațiu european nu e mai predispus la pericolul de contagiune decât este Rusia, dacă acceptăm aserțiunea că „Ucraina reprezintă plămânii europeni ai Rusiei”, afirmă istoricul Cosmin Popa.

O soluție la criza ucraineană e greu de dat, dar ceea ce ar constitui începutul serios al unei discuții despre ieșirea Ucrainei din criză ar fi o imagine asupra cine ce își dorește pentru Ucraina, spune Cosmin Popa. El a reamintit că există o distribuție neuniformă a crizei pe teritoriul Ucrainei, în vest aparatul de represiune a trecut de partea manifestanților, iar statul ucrainean pare în plin proces de disoluție.

Urmăriți comentariile lui Cosmin Popa în materialele video de mai sus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...