Medicii italieni, nevoiți să aleagă pe cine salvează: Cineva peste 80 de ani, cu insuficienţă respiratorie, probabil nu va supraviețui

Data actualizării: Data publicării:
Italy, Lombardy region, Brescia, March 9, 2020 : Covid-19 virus epidemic. Coronavirus Emergency. In the picture ceckpoint and triage point at Civile Hospital. Photo, Image: 504942634, License: Rights-managed, Restrictions: WORLD RIGHTS excluding ITALY - Fee Payable Upon Reproduction - For queries contact Avalon.red - sales@avalon.red London: +44 (0) 20 7421 6000 Los Angeles: +1 (310) 822 0419 Berlin: +49 (0) 30 76 212 251, Model Release: no, Credit line: Avalon.red / Avalon Editorial / Profimedia
Punct de triaj la un spital din Brescia, din regiunea Lombardia. Foto: Profimedia

În Lombardia, regiunea bogată din nordul Italiei aflată în centrul epidemiei de coronavirus din ţară, deficitul de paturi de spital şi de materiale medicale îi pun pe medici în faţa unor alegeri din ce în ce mai dificile, relatează Agerpres citând site-ul Politico.

În timp ce numărul celor infectaţi continuă să crească - peste 7.900, dintre care mai mult de 70% în Lombardia - spitalele se luptă să suplimenteze numărul de paturi disponibile în secţiile de terapie intensivă. Unele au închis secţii întregi pentru a le dedica cazurilor severe de coronavirus. Altele au transformat săli de operaţii în secţii de terapie intensivă. Medicii lucrează în schimburi epuizante pentru a le ţine locul colegilor care se îmbolnăvesc.

Fără un semn clar despre când va fi atins vârful epidemiei, medici şi anestezişti sunt chemaţi să facă alegeri tot mai dificile în legătură cu pacienţii care primesc acces la paturi şi aparate de ventilaţie atunci când acestea nu sunt în număr suficient pentru toate cazurile.

„Este o realitate că va trebui să alegem (pe cine să tratăm), iar această alegere va fi încredinţată operatorilor individuali de pe teren, care se pot găsi în situaţia de a avea probleme etice”, afirmă un medic ce lucrează într-unul din cele mai mari spitale din Milano.

Lombardia are în jur de 900 de paturi disponibile pentru pacienţii care necesită terapie intensivă, dar în unele provincii, în special în Bergamo, Lodi şi Pavia, spitalele sunt „aproape de saturaţie”, explică medicul.

Deocamdată, consemnul este acesta: păstraţi resursele pentru acei pacienţi care au cele mai mari şanse de supravieţuire. Aceasta înseamnă tratarea cu prioritate a pacienţilor mai tineri, fără boli asociate, în detrimentul celor mai vârstnici sau cu maladii pre-existente.

„Nu vrem să discriminăm. Suntem conştienţi că trupul unui pacient extrem de fragil este incapabil să tolereze anumite tratamente prin comparaţie cu cel al unei persoane sănătoase”, afirmă Luigi Riccioni, anestezist şi şeful comisiei de etică a SIIARTI (Societatea italiană de anestezie), co-autor al noilor recomandări privind prioritizarea tratării cazurilor de coronavirus în spitale.

Riccioni afirmă că, prin emiterea recomandărilor, vrea să se asigure că doctorii şi personalul medical nu sunt lăsaţi singuri „în faţa unei alegeri etice atât de dificile”. „Mulţi colegi se tem de o creştere ameţitoare a epidemiei”, adaugă el.

Citește și: Mesajul sfâșietor al unei italience care și-a pierdut tatăl din cauza coronavirusului: Am trăit durerea singuri, ca niște câini!

Anestezist într-un spital din Cremona: Principiul „primul sosit, primul servit” a fost abandonat

Presiunea asupra medicilor este extrem de ridicată, mulţi simţindu-se din ce în ce mai stresaţi, spune Giulio Gallera, consilier regional în Lombardia, relatând că a văzut medici în lacrimi din cauza situaţiei dramatice din spitalele lor. Aceştia se tem că nu vor putea oferi tuturor îngrijirile de care au nevoie, întrucât solicitările depăşesc resursele, afirmă el.

Într-un interviu devenit viral după ce a fost publicat luni în Corriere della Sera, Christian Salaroli, anestezist la un spital din Bergamo, a relatat scene de triaj desprinse parcă din vreme de război, în care pacienţi vârstnici au trebuit să fie lăsaţi deoparte: „Alegerea este făcută într-o camere de urgenţe folosită pentru evenimente de masă, în care intră doar pacienţii cu COVID-19. Dacă o persoană are între 80 şi 95 de ani şi insuficienţă respiratorie severă, probabil nu va supravieţui”.

Principiul „primul sosit, primul servit” a fost abandonat, explică şi Mario Riccio, anestezist într-un spital din Cremona.

Anestezist italian: „În sud, am risca o catastrofă”

Decizia de duminică a guvernului de a plasa în carantină regiuni din nordul ţării, printre care şi Lombardia, a fost o măsură binevenită pentru practicienii din sănătate care încearcă să ţină pasul cu înmulţirea rapidă a numărului de cazuri. Luni seara, prim-ministrul Giuseppe Conte a anunţat extinderea carantinei la nivelul întregii ţări.

Dar, într-o ţară în care politica de sănătate se află în mâna autorităţilor regionale, unii spun că guvernul ar fi trebuit să acţioneze mai rapid şi mai hotărât pentru a se asigura că toate regiunile sunt pe aceeaşi lungime de undă.

„Aveam nevoie de mesaje mai clare şi de un text mai puţin ambiguu”, a fost de părere Gallero într-un interviu pentru canalul La7, referindu-se la decretul semnat duminică.

Experţii medicali se pregătesc acum pentru sosirea virusului în sudul Italiei, unde până acum au fost recenzate mai puţin de 300 de cazuri, spune Giuseppe Sofi, anestezist la spitalul Policlinico din Milano.

Regiunile din nordul şi centrul Italiei nu sunt doar cele mai bogate din ţară (produc 40% din PIB), dar au şi cele mai bune sisteme medicale. „În sud, am risca o catastrofă”, avertizează Sofi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...