O mașină a poliției poloneze din convoiul care îl însoțea pe Stoltenberg a fost serios avariată în urma acestui accident produs joi seara în jurul orei locale 20:00, conform canalelor mediate citate. În total, patru persoane, între care doi polițiști, au fost rănite.
O mașină din escortă a fost izbită în lateral de o camionetă, care nu a acordat prioritate, chiar dacă convoiul trecea cu girofarurile pornite. În urma impactului, vehiculul poliției a fost aruncat pe trotuar, rănind un trecător.
Unul dintre polițiști a trebuit descarcerat, a relatat la rândul său postul de televiziune polonez TVN 24, potrivit căruia cei doi polițiști și șoferul camionetei au fost spitalizați.
Viața niciuneia din persoanele rănite nu este în pericol, potrivit informațiilor preliminare.
Secretarul general al NATO nu a avut de suferit în urma acestui accident, iar coloana și-a continuat călătoria până la reședința prezidențială, pentru întâlnirea programată cu președintele Poloniei, Andrzej Duda.