Consecințele atacurilor de la Paris. Cum ar putea fi modificat Tratatul Schengen

Data publicării:
control la vama

Spania, precum Polonia sau România, dețin una dintre cele mai întinse frontiere externe ale Uniunii Europene. În cazul Spaniei, este vorba de cea mai întinsă frontieră externă a spațiului Schengen. Fiind poartă de intrare în UE și spațiul Schengen, Spania vrea să fie în primul rând al modificărilor, dacă este necesar, aduse prevederilor din Tratatul Schengen, transmite corespondentul Digi24 la Madrid, Ciprian Bălțoiu.

În viziunea Spaniei, nu instituirea unor controale permanente la granițe ar fi soluția, ci atunci când este necesar, când consideră fiecare țară membră a spațiului Schengen că este necesar, să poată face controale la frontieră. Până acum, conform Tratatului Schengen, fiecare țară trebuia să le anunțe din timp, iar controlul de la frontieră să fie pe un timp limitat.

Controale înăsprite la granițele externe ale Uniunii Europene. Tratatul Schengen ar putea fi modificat

Astfel, conform noilor propuneri, la frontiera de nord a Spaniei cu Franța ar putea apărea oricând controale în traficul rutier sau feroviar. De asemenea, dacă ar fi vorba despre un zbor chiar din spațiul Schengen spre Madrid, avionul, în loc să fie direcționat la terminalul obișnuit, unde pasagerii să poată ieși din aeroport fără niciun fel de probleme, ar urma să fie direcționat spre anumite zone, unde pasagerii să poată fi controlați la capitolul documente. Deocamdată este doar o idee lansată de ministrul de Interne de la Madrid, care se aplică, de altfel, în cazul curselor care vin din exteriorul spațiului Schengen, inclusiv din România.

În plus, pe plan interne, Spania pregătește un așa-numit Plan național de luptă împotriva radicalizării violente în cadrul Legii pentru siguranța cetățenilor, care este dezbătută în prezent în Parlament.

Se propun mai multe modificări, chiar și în domeniul internetului, fiind prevăzută inclusiv posibilitatea închiderii paginilor de internet care promovează organizațiile radicale sau chiar reținerea proprietarilor acestor pagini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...