Prim-ministrul Nicolae Ciucă a afirmat, joi, că sunt perspective pozitive astfel încât României să-i fie ridicat Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), după întâlnirea pe care a avut-o la Bruxelles cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, completată de discuţiile tehnice pe care ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, le-a avut cu vicepreşedinte CE Vera Jourova şi comisarul pentru Justiţie, Didier Reynders.
„În ceea ce priveşte MCV, am avut discuţii care sunt legate de întreg procesul tehnic prin care s-au elaborat legile Justiţiei. Au fost discuţii tehnice pe care domnul ministru Predoiu le-a purtat la nivelul Comisiei atât cu comisarul Reynders, cât şi cu doamna Jourova şi, de asemenea, sunt perspective pozitive astfel încât României să-i fie ridicat acest capitol al Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, a declarat prim-ministrul, într-o conferinţă de presă, la finalul vizitei pe care a efectuat-o la Bruxelles, transmite Agerpres.
El a subliniat că, în urma întâlnirii pe care a avut-o joi cu europarlamentarii români, s-a convenit asupra unei acţiuni comune pentru îndeplinirea obiectivelor legate de ridicarea MCV şi aderarea la spaţiul Schengen.
„La întâlnirea pe care am avut-o cu europarlamentarii doresc să subliniez un singur aspect. A fost o întâlnire cât se poate de benefică şi, practic, indiferent de culoarea politică, am convenit împreună să ne folosim toate resursele şi să facem în aşa fel încât să vedem în ceea ce înseamnă ridicarea MCV şi aderarea la spaţiul Schengen. Amândouă obiective naţionale pe care trebuie să le ducem la bun sfârşit. Încă o dată, nu contează culoarea politică, contează partea de obiectiv naţional”, a completat Ciucă.
Editor : A.C.