Ciocniri între poliție și protestatari în fața primăriei din Kiev. Forțele de ordine au fost obligate să se retragă

Data publicării:
ucrainaz

Forţele de ordine au îndepărtat protestatarii din Piaţa Independenţei din Kiev miercuri dimineaţă, cel puţin zece persoane fiind rănite în înfruntări. Între timp, după o întâlnire cu şeful diplomaţiei europene, Catherine Asthon, Viktor Ianukovici îşi menţine poziţia şi reiterează că vrea să păstreze relaţii bune atât cu Rusia, cât şi cu Uniunea Europeană. El susţine de asemenea că va trimite o delegaţie la Bruxelles pentru a negocia pregătirea Acordului de Asociere cu UE, informează EuroNews. Pe de altă parte, o declaraţie a fostului preşedinte al Ucrainei, Leonid Kravciuk, citată de Ria Novosti, ar indica drept luna martie 2014 ca moment al semnării acordului.

Actualizare 12.14. Forțele de ordine au fost obligate să se retragă. Mii de protestatari sunt din nou în Piața Independenței, aflată în apropiere, unde cântă și dansează. Piața Independenței a devenit epicentrul manifestațiilor împotriva lui Viktor Ianukovici. Este așteptat un miting uriaș, cu participarea unui milion de oameni.

Actualizare 9.38. Ciocniri au izbucnit în fața Primăriei din Kiev, în timp ce poliția încearcă să îi alunge pe protestatarii refugiați acolo. Protestatarii au început să îi stropească pe polițiști cu apă și scandează împotriva acțiunilor violente, relatează BBC. Ministrul de interne a chemat la calm. „Nimeni nu vă va încălca dreptul de a protesta pașnic, dar nu igorați drepturile celorlalți cetățeni”, a spus el. 

Marți noapte, mii de polițiști au luat cu asalt Piața Independenței.

Sediul primariei a devenit, de la declanșarea protestelor, locul de refugiu pentru mii de oameni care vor să mănânce, să se încălzească sau să se odihnească. 

______________________

Între timp, la câteva grade sub 0, oamenii erau încă în stradă la Kiev. În jurul orei locale 1, forţele de ordine au încercat să spargă baricadele noi, reuşind să împartă grupul de manifestanţi în două.

Ulterior, ei au reuşit să elibereze cu totul Piaţa Independenţei din Kiev, nucleul manifestaţiilor pro-europene din ultimele săptămâni. Sute de membri ai trupelor antirevoltă au dat asaltul şi i-au împins cu scuturile pe manifestanţii care încercau să îi împiedice să înainteze. Cel puţin zece persoane au fost rănite în îmbrânceli, dar nu s-au înregistrat alte violenţe. Câteva persoane au fost arestate.

După alungarea manifestanţilor, lucrătorii serviciilor de salubritate au început să demonteze baricadele şi corturile din Piaţă.

Intervenţia are loc la o zi după expirarea ultimatumului dat protestatarilor, în condiţiile în care Uniunea Europeană a cerut autorităţilor de la Kiev să se abţină de la violenţe împotriva cetăţenilor nevinovaţi. După asaltul forţelor de ordine, liderii opoziţiei le-au cerut oamenilor să iasă masiv în stradă şi miercuri. 

Oamenii care au înfruntat ninsoarea şi frigul spun însă că vor continua protestele până când actualii guvernanţi îşi vor da demisia.

-----------------------------------

Alte momente tensionate au avut loc marţi la sediul central al partidului de opoziţie. Imagini suprinse de camerele de supraveghere şi date publicităţii de opoziţia ucraineană arată momentul în care trupele speciale ale poliţiei pătrund în sediul partidului de opoziţie, după ce sparg uşile cu barosul. Urmează o percheziţie de câteva minute, iar poliţiştii pleacă după ce confiscă mai multe documente şi echipamente IT.

Pentru a calma spiritele, Viktor Ianukovici caută un compromis care să fie atât pe placul celor aflaţi în stradă, cât şi al Uniunii Europene şi Rusiei:

Sunt clar împotriva abandonării relaţiilor cu Europa în favoarea relaţiilor cu Rusia şi vice versa. Trebuie să găsim o cale de mijloc. Cred că Europa va dormi mult mai liniştită dacă Ucraina are o relaţie bună cu Rusia, dacă nu mai există conflicte ca atunci când am fost lăsaţi fără gaz. Acest lucru este inacceptabil şi trebuie să ne protejăm interesele”, arată preşedintele ucrainean.

Alături de Catherine Ashton, din delegaţia sosită la Kiev face parte şi adjunctul secretarului american de stat, Victoria Nuland.Statele Unite rămân implicate”, a spus aceasta. „Lucrăm împreună cu Uniunea Europeană pentru a încerca să readucem pacea şi demnitatea umană”, a adăugat reprezentantul american.

La finalul întâlnirii cu diplomaţii străini, preşedintele Ianukovici a declarat că este de acord cu eliberarea manifestanţilor reţinuţi în timpul protestelor. În plus, o delegaţie oficială ucraineană va merge la Bruxelles, unde va discuta cu liderii europeni despre situaţia de la Kiev.

 



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri