Cinque Terre, paradisul din patrimoniul cultural al UNESCO

Data publicării:
cinque terre FB

Regiunea, formată din 5 sătuce pitoreşti, se află pe riviera Italiană, adică pe ţărmul Mării Ligurice, şi este inclusă în patrimoniul cultural al UNESCO. 

Nu degeaba Cinque Terre au fost denumite de Lordul Byron drept paradisul pe pământ. Odată ce ai pus piciorul în această regiune magnifică din nord-vestul Italiei, parcă te transpui în timp. Aspectul caselor şi al străzilor a fost păstrat aşa cum era odinioară.

Cinque Terre se bucură de un peisaj natural impresionant, cu cei 18 kilometri de coastă, plini de plaje şi golfuri. Zona este protajată prin lege încă din 1998, tocmai pentru a nu cădea pradă modernismului.

În Cinque Terre puteţi ajunge cu maşina personală, distanţa între Bucureşti şi această regiune fiind de aproape 1900 de kilometri. Însă între cele cinci localităţi, circulaţia auto este extrem de restrictivă. Pe de altă parte, puteţi ajunge în acest paradis din nord-vestul Italiei şi cu avionul. Cele mai apropiate aeroporturi sunt Pisa, la aproximativ 90 de kilometri și Genova, la peste 110 kilometri distanţă de Cinque Terre.

Cel mai ieftin bilet de avion către cele două destinaţii cu o companie low cost costă aproximativ 100 de euro, dar preţul poate trece şi de 470 de euro.

Cea mai sudică dintre aşezări, Riomaggiore, este cunoscută pentru istoria sa şi pentru producţia de vin. Principala stradă este Via Colombo, unde se găsesc numeroase restaurate, baruri şi magazine.

Mai departe, spre nord găsim localitatea Manarola. Pe Via dell Amore, adică Drumul Iubirii, îndrăgostiţii îşi sigilează dragostea cu un lăcăţel ancorat pe grilajul potecii. Corniglia este singurul sat din Cinque Terre care nu are port, dar fiind situat pe un promontoriu, oferă privelişti spectaculoase.

Vernazza, cea de-a patra localitate din Cinque Terre este destinaţia preferată a turiştilor. La intrare, o barieră opreşte orice vehicul şi nu se ridică decât marţea când este permis accesul maşinilor de aprovizionare. Aici puteţi vizita castelul Doria sau sanctuarul Madonnei din Reggio.

În fine, cel mai nordic oraş al Cinque Terre este Monterosso al Mare. Are cea mai lată ieşire la mare, având o plajă îngustă, dar unde te poţi relaxa în voie. Cele mai populare obiective turistice sunt castelul, biserica Sfântului Ioan Botezătorul şi gigantul din Monterosso, adică statuia lui Neptun care păzeşte golful de sute de ani.

Toate aceste mici localități vă pot găzdui în hoteluri la o stea la patru, apartamente sau case de vacanță aflate pe rivieră. Astfel, o noapte într-o cameră dublă la un hotel de 4 stele vă poate costa aproximativ 300 de euro, iar la un hotel de 3 stele între 100 şi 160 de euro. Pentru o cameră dublă de două stele veţi achita în jur de 80 de euro. În acest timp, preţul de închiriere pentru o vilă unde pot sta 4 persoane porneşte de la 1.300 de euro pe săptămână.

Perioada ideală pentru a vizita Cinque Terre este din mai până în septembrie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri