Administraţia Chinei a criticat, marţi, apelul secretarului american al Trezoreriei, Janet Yellen, privind un front comun Statele Unite - Uniunea Europeană în scopul contracarării practicilor comerciale incorecte, informează agenţia Associated Press, citată de Mediafax.
Janet Yellen, secretarul american al Trezoreriei, a pledat, la Bruxelles, pentru contracararea practicilor comerciale incorecte pe care le atribuie Chinei. „Împreună, trebuie să contracarăm ameninţările la adresa principiilor deschiderii, competiţiei corecte, transparenţei şi responsabilităţii. Printre aceste provocări se numără practicile incorecte ale Chinei, comportamentele negative şi abuzurile asupra drepturilor omului. Cu cât vom confrunta mai mult aceste ameninţări printr-un front comun, cu atât vom avea mai mult succes”, a afirmat Janet Yellen.
Însă Administraţia de la Beijing a respins vehement afirmaţiile oficialului american. „China deplânge puternic şi respinge declaraţiile secretarului american al Trezoreriei”, a reacţionat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
„China a susţinut permanent cu fermitate sistemul comercial multilateral” administrat de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), a subliniat oficialul chinez.
Beijingul a respins şi acuzaţiile SUA privind abuzuri asupra etnicilor uiguri din provincia chineză Xinjiang. „Statele Unite sunt obsedate de prezentarea şi inventarea unor probleme în Xinjiang. Statele Unite nu se află în poziţia de a critica situaţia drepturilor omului în alte ţări, ar trebui să depună eforturi pentru rezolvarea propriilor probleme în materie de drepturile omului”, a insistat Zhao Lijian.
Parlamentul European a blocat ratificarea acordului comercial UE-China
Parlamentul European a blocat, la sfârșitul lunii mai, printr-o rezoluţie, procedurile de ratificare a Acordului de investiţii dintre Uniunea Europeană şi China, cerând anularea sancţiunilor impuse de Beijing împotriva unor oficiali şi entităţi din spaţiul UE.
Într-o rezoluţie aprobată cu 599 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 58 de abţineri, Parlamentul European „condamnă în cei mai duri termeni posibili sancţiunile lipsite de fundament şi arbitrare impuse recent de autorităţile chineze asupra unor persoane şi entităţi din Europa, inclusiv asupra a cinci membri ai Parlamentului European”.
Europarlamentarii cer ca UE să-și intensifice coordonarea cu SUA atunci când vine vorba de relațiile cu China și să încurajeze, în schimb, cooperarea cu Taiwanul, care nu trebuie să fie „ținut ostatic” de acordul cu Beijingul.
Acordul cu China, susținut de Germania și de mediul de afaceri
Acordul cu privire la investiţii, susţinut de Germania şi de mediul său de afaceri, a fost încheiat la sfârşitul lunii decembrie 2020, după ani de negocieri. El avea drept scop declarat să garanteze companiilor un cadru stabil pentru comerţ şi investiţii pe pieţele europeană şi chineză. De asemenea, europenii sperau că acordul va permite reechilibrarea relaţiilor cu China.
Editor : Liviu Cojan