Casa cu cinci camere construită în 18 zile cu ajutorul imprimantei 3D, în Franța

Data publicării:
casa imprimata

Premieră mondială în Franţa - o casă a fost construită cu ajutorul unei imprimante 3D. Specialiştii Universităţii din Nantes au folosit un material special pentru straturile care formează zidurile construcţiei. I-a interesat reducerea costurilor, fără a renunţa la calitate. Locuinţa cu cinci camere va fi alocată unei familii nevoiaşe.

Casa concepută iniţial pe calculator a fost transpusă în realitate cu ajutorul unei imprimante 3D. Dispozitivul a ridicat pereţii casei dintr-un aliaj special, chiar pe locul fundaţiei.

Casa-model, prima construită folosind tehnici de printare 3D, este foarte bine izolată şi rezistentă.

„Soluţia pe care o oferim este bazată pe principiul că noi construim această casă pe teren, fundaţia şi pardoseala sunt făcute, iar apoi imprimanta este adusă pentru a printa pereţii. Asta în primul rând. În al doilea rând, construim partea structurală, care va da rezistenţă mecanică clădirii, şi partea de izolaţie în acelaşi timp. Principiul este să folosim izolarea din afară şi dinăuntru, iar partea de beton se află în mijloc. Zidul este, astfel, foarte eficient”, afirmă Benoit Furet, profesor la Universitatea din Nantes.

Pe lângă rapiditatea cu care a fost construită - doar 18 zile - casa 3D respectă şi principii ecologice: din construcţie nu a rezultat niciun deşeu. Proiectanţii casei spun că locuinţa va avea senzori de calitate a aerului, umiditate şi temperatură pentru ca locatarii ei să poată urmări starea acesteia şi să economisească energie.

„Odată ce a fost printat zidul, a fost folosit foarte puţin material şi au fost produse zero deşeuri. Noi am încercat să vedem dacă noua construcţie este curată sau nu din punct de vedere ecologic: nu există deşeuri, asta e important. Celălalt motiv pentru care putem spune că materialul este bun, este că acesta este foarte eficient pentru că este un bun izolator. Foarte puţină energie va fi folosită pentru a încălzi această casă în următoarea sută de ani”, spune Benoit Furet, profesor la Universitatea din Nantes.

Planurile consiliului local din Nantes includ construcţia mai multor locuinţe de diferite forme şi mărimi, dar şi a altor proiecte de utilitate publică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri