Candidat xenofob la alegerile pentru Senatul italian: E a treia oară când am lovit un român

Data publicării:
dessi candidat senat italia

Scandal cu un candidat xenofob la alegerile pentru Senatul italian, în regiunea Latina, de lângă Roma. Presa din peninsulă a descoperit că unul dintre membrii unei mişcări populiste s-a lăudat pe o reţea de socializare că a bătut un român. De asemenea, el este în mijlocul unei alte controverse, pentru că locuieşte într-o casă a primăriei, pentru care plăteşte doar 7,5 euro pe lună.

„El este Emanuele Dessi, candidat al Mişcării Cinci Stele, din Frascati, pentru un post în Senat. În aceste zile, el este în mijlocul unei polemici pentru acest video din 2014, în care apare alături de un membru al familiei Spada, Domenicol, fost campion mondial la box, condamnat la închisoare pentru şantaj. Dar, în afară de asta, este această postare de pe pagina sa de Facebook: E a treia oară în viaţa mea în care am fost nevoit să lovesc un băiat român”, relatează jurnaliștii italieni.

Potrivit jurnaliştilor italieni, postarea e halucinantă și este scrisă în stilul unui huligan mai degrabă decât a unui politician responsabil. El susţine că a acţionat în legitimă apărare.

O să intre în Senat o persoană care scrie pe Facebook că este a treia oară când loveşte un băiat român.

„Eu am fost agresat, mi-am apărat familia şi o voi face întotdeauna. Atunci, acea persoană m-a scuipat.”, afirmă Emanuele Dessi.

Mai mult, în declaraţia lui de avere, politicianul susţine că nu are nici un venit, de aceea locuieşte într-un apartament social.

Tot jurnaliştii italieni au descoperit că politicianul a minţit şi în privinţa veniturilor sale. Liderul Mişcării populiste Cinci Stele a anunţat că va verifica situaţia acestuia, iar, dacă acuzaţiile se confirmă, politicianul va fi eliminat de pe listele electorale şi din partid.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri