Acum patru ani Viktor Orban şi partidul său, Fidesz, au obţinut o victorie răsunătoare în alegerile parlamentare. Majoritatea absolută pe care au câştigat-o atunci, le-a permis să schimbe radical Ungaria. În alegerile de duminică, Orban vrea să repete performanţa de acum patru ani.
„Istoria va arăta că, puşi în faţa lumii, ungurii au scris o nouă Constituţie şi s-au întors la rădăcinile creştineşti”, a declarat la un miting electoral premierul Viktor Orban.
În campania electorala, Viktor Orban le-a amintit ungurilor că s-a luptat cu Fondul Monterar Internațional, că i-a ajutat pe clienții băncilor care nu și-au mai putut achita ratele și că a forțat companiile de utilități să țină tarifele jos. Orban este ajutat și de faptul că, în ultimul an, șomajul a scăzut rapid de la o luna la alta și a ajuns la 8,6%. Este mai mare decât în România, dar mai mic decât în unele țări din Europa de Vest.
Opoziția spune însă că șomajul a fost diminuat artificial. Căci 400.000 de șomeri au fost obligați să presteze muncă în folosul comunității. În februarie, unii dintre ei deszăpezau trotuare și figurau în statistici ca angajați. Erau remunerați cu un ajutor mai mic decât salariul minim.
Iar diminuarea șomajului nu a fost singurul truc al lui Viktor Orban, care a ordonat naționalizarea sistemului de pensii pentru reducerea deficitului bugetar. Anul trecut deficitul s-a situat la 2,2% din PIB, mult sub nivelul maxim de 3% cerut de Uniunea Europeană.
În același timp, chiar dacă a refuzat ajutorul Fondului Monetar Internațional, Ungaria are în continuare o datorie mare, de aproape 80% din PIB. Dar, câtă vreme se împrumută la dobânzi relativ mici, de 5% pentru obligațiunile pe zece ani, rostogolirea acestei datorii nu ar trebui să reprezinte o problemă foarte mare. În 2012, când Ungaria trecea printr-o recesiune prelungită, iar Viktor Orban era în război deschis cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană, dobânzile împrumuturilor guvernamentale săriseră de 9%.
Anul trecut, Ungaria a ieșit din recesiune, dar nu a înregistrat creșteri economice spectaculoase. Iar economiștii se tem că, dacă Orban va continua să le ofere cadouri alegătorilor și în noul mandat, deficitul bugetar ar putea scapa de sub control.