Burduja: România va participa „cu drepturi depline” la următoarea reuniune ESA și va plăti datoriile către agenția spațială europeană

Data publicării:
profimedia-0307198755
Reuniunea interministerială a Agenției Spațiale Europene din 2016, imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

România va participa cu drepturi depline şi pe poziţii de egalitate la viitoarea reuniune a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) din noiembrie, unde se vor discuta şi decide proiectele pentru următorul ciclu de trei ani, a declarat marţi, la Bruxelles, pentru Agerpres, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.

Ministrul român s-a întâlnit, marţi, la Bruxelles, cu directorul general al Directoratului Industria Apărării şi Spaţiu, Timo Pesonen, căruia i-a dat asigurări că România îşi va rezolva problema cotizaţiei restante la ESA.

„I-am transmis faptul că România reuşeşte să rezolve o problemă care trena din 2018, fiind singurul stat membru al ESA care nu şi-a mai plătit cotizaţia. Reuşim să rezolvăm această problemă, e vorba de o plată de 65 de milioane de euro, o plată substanţială care nu poate fi imputată actualului guvern, din contră, ea a fost acumulată în perioada 2017-2019. Ceea ce contează este că la reuniunea interministerială a Agenţiei Spaţiale Europene din noiembrie, unde se vor discuta şi decide proiectele pentru următorul ciclu de trei ani, România va sta la masă cu toate statele membre cu drepturi depline şi pe poziţii de egalitate”, a declarat Burduja.

„E o sumă pe care o plătim într-o singură tranşă. E adevărat, mai rămân aproximativ 40 de milioane de euro de plătit până la finalul anului şi suntem în discuţii cu Ministerul de Finanţe să asigurăm aceste fonduri”, a adăugat el.

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a subliniat că toate sumele pe care România le plăteşte drept cotizaţie la ESA se întorc în România, chiar la nivel direct, în proporţie de peste 85-90%.

„ESA are acel principiu de «fair return» în care un stat care contribuie primeşte cel puţin 93% din aceste fonduri înapoi, repet, în mod direct. În mod indirect, sau prin efectul de multiplicare, aceşti bani generează valoare în economie de 10-12 ori mai mare decât valoarea nominală a banilor. Astea sunt studiile la nivelul statelor membre ESA, care se bat să cotizeze mai mult la ESA. Iată, noi ne luptăm şi am reuşit (...) să plătim această datorie şi să ne reluăm locul la masă”, a mai spus Sebastian Burduja.

În 2018, România și-a pierdut dreptul la vot în ESA din cauza datoriilor neplătite către agenția spațială europeană. Ministrul Burduja a promis încă din luna iulie plata restanțelor de 100 de milioane de euro datorate ESA.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri