O fotografie care arată foarte bine cât de delicat este acest echilibru este cea cu două femei rănite în atentatul de pe aeroportul Zaventem de lângă Bruxelles. În dreapta, o stewardesă indiană care priveşte direct spre cameră. Părul e plin de praf, faţa însângerată, sacoul galben este sfâşiat. În scurt timp, Nidhi Chaphekar, căci aşa se numeşte femeia, avea să fie plasată de medici în comă indusă. Lângă ea, pe băncă, stă o altă femeie, cu răni aparent mai mici. În mâna plină de sânge ţine telefonul la ureche.
Aceasta este cea mai cunoscută imagine din timpul atentatelor din Bruxelles. Dar în orele şi zilele care au urmat, lumea a văzut multe altele.
Alţi răniţi, alţi oameni în stare de şoc care au văzut moartea cu ochii şi alte urme ale distrugerii provocate de terorişti au fost difuzate în toată lumea. Ar trebui presa să le publice sau nu? Aceasta este întrebarea care revine după fiecare astfel de tragedie.
Imaginea cu cele două femei rănite de pe aeroportul Bruxelles este „la marginea terorii", se arată în articolul din The Guardian.
”I s-ar putea întâmpla oricui. Sunt cuvintele care transmit perfect mesajul terorismului. Înţelegem că, dacă reproducem şi redistribuim imaginile torturii şi ale crimelor comise de autorii atacurilor din Bruxelles, le facem un serviciu teroriştilor. Dar şi imaginile pe care presa occidentală alege să le disemineze sunt propagandă, o propagandă dificilă, care încearcă să redea ce s-a întâmplat, fără a induce teroare. Este un echilibru foarte greu de menţinut. Imaginea a fost folosită şi pentru a transmite că terorismul provoacă haos şi durere unor oameni exact ca noi. Ea mai poate fi folosită şi pentru a arăta că serviciile noastre de securitate nu reuşesc să ne ţină în siguranţă. Sau, pur şi simplu, să transmită că teorismul funcţionează”, se arată în analiza The Guardian.