BREXIT | Germania și Franța vor avea o poziție comună 

Data publicării:
GettyImages angela merkel si francois hollande

Foto: Gulliver/ Getty Images

Ei au constatat acordul lor complet asupra modului de a trata situația creată de referendumul britanic", potrivit anturajului lui Hollande, citat de AFP.

Angela Merkel și Francois Hollande „doresc o mai mare claritate pentru a nu lăsa nicio incertitudine", a adăugat aceeași sursă.

Cancelarul german și președintele francez, de asemenea, „au subliniat necesitatea unor inițiative pentru Europa și necesitatea de a acționa rapid în jurul unor priorități concrete".

Francois Hollande se întâlnește luni dimineață cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, înainte de o întâlnire mai târziu la sfârșitul zilei la Berlin cu Angela Merkel și premierul italiana Matteo Renzi, în ajunul unui consiliu european marți și miercuri.

De asemenea,secretarul de stat american, John Kerry, merge astăzi la Bruxelles şi Londra pentru a discuta cu şefii diplomaţiilor europene şi britanice pe această temă.

Marea Britanie se confruntă cu cereri urgente din partea liderilor și responsabililor Uniunii Europene de a accelera un „divorț” pe care premierul David Cameron vrea să-l lase pentru a-l gestiona succesorului său, care va fi numit la începutul lunii octombrie la congresul partidului său. 

Marea Britanie a optat pentru ieșirea din UE

Marea Britanie a devenit prima țară care a optat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Rezultatele referendumului din 23 iunie arată că britanicii au votat în proporție de 51,9 la sută pentru despărțirea de UE.

Premierul David Cameron a anunțat că în termen de trei luni va demisiona, iar negocierile cu UE care pot dura și doi ani vor fi purtate de un alt prim-ministru. Liderul taberei pro-Brexit Boris Johnson este în cursa pentru această funcție.

Consecința imediată a Brexitului a fost o cădere accentuată a lirei, dar pe termen lung nimeni nu știe exact cum vor decurge lucrurile. În orice caz, ieșirea Marii Britanii din UE nu se va face imediat, ci va fi rezultatul unor negocieri care ar putea dura doi ani. În plan politic sunt de așteptat cutremure și un efect de domino.

Citiți și:
Marea Britanie nu se grăbeşte să iasă din UE
Scoția vrea să blocheze BREXIT-ul. Parlamentul scoţian s-ar putea împotrivi modificării legislației
Liderii Uniunii Europene, înfuriați: Marea Britanie să părăsească UE cât mai repede. Ce s-a negociat până acum nu mai este valabil

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...