Marea Britanie nu se grăbeşte să iasă din UE

Data publicării:
brexit getty-2

Boris Johnson, care a condus campania Brexit, a scris, într-un articol din The Telegraph, că singura schimbare în relaţia Marii Britanii cu UE este eliberarea de legislaţia stufoasă a Bruxelles-ului, dar că această modificare nu va veni prea repede. Liderul conservator consideră că relaţia Londra-Bruxelles trebuie bazată pe comerţ. Dar susţinătorii rămânerii în UE consideră că tabăra Brexit nu este gata să-şi asume răspunderea.

Alastair Campbell, fost director de comunicare pentru Tony Blair: „A scindat Partidul Conservator, a divizat ţara, probabil a distrus Regatul Unit şi acum se gândeşte că poate era mai bine dacă nu făcea asta. Dacă Boris Johnson va deveni premier, mi-ar fi ruşine să mă numesc britanic.”

David Miliband, fost ministru britanic de Externe: „Campania pentru ieşirea din UE a susţinut atât accesul pe piaţa unică şi o reducere masivă a imigraţiei că cadrul UE, a europenilor care muncesc. Nu poţi să ai ambele.”

Liderul guvernului scoţian spune că va face orice ca Scoţia să rămână în UE, inclusiv ruperea de restul Regatului Unit.

Nicola Sturgeon, şeful guvernului scoţian: „Dacă protejarea intereselor Scoţiei înseamnă că trebuie să considerăm independenţa, atunci trebuie să fim în poziţia de a face asta.”

La rândul său, Papa Francisc a făcut apel pentru reconstrucţia Europei, după votul britanicilor.

Papa Francisc: „Este ceva care nu funcţionează în acea uniunea greoaie, dar haideţi să nu aruncăm şi copilul o dată cu apa din cadă, haideţi să impulsionăm lucrurile, să recreem, deoarece a recreea este uman, este în personalitatea noastră.”

Liderii europeni impulsionează Marea Britanie să demareze procedurile de ieşire din UE. Rezultatul referendumului britanic va fi principala temă de discuţii la summitul Consiliului European, care începe mâine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri