Belgia prelungește interdicția călătoriilor neesențiale până pe 18 aprilie

Data publicării:
masca protectie sanitara in culorile drapelului belgiei
Belgia înregistrează o scădere a numărului de cazuri pentru prima dată în ultimele două luni Foto: Guliver/GettyImages

Belgia a prelungit interdicția călătoriilor neesenţiale în afara graniţelor, dar din exteriorul granițelor spre interior până la 18 aprilie, ceea ce include şi sărbătorile de Paşte, a anunţat vineri seara premierul belgian Alexander De Croo, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

La încheierea unei reuniuni privind pandemia, la care au participat şefii executivelor regionale, premierul De Croo a prezentat, de asemenea, un calendar pentru reducerea restricţiilor. Acesta prevede o redeschidere treptată a cafenelelor şi a sălilor de spectacole din luna mai.

Potrivit site-ului Ministerului român de Externe, Belgia autirozează doar călătoriile esențiale, care sunt:

  • din motive familiale (decese, căsătorii, regrupare familială, custodia copiilor etc.)
  • din motive umanitare (în scop medical, asistență persoane vulnerabile etc.)
  • deplasările pentru studii (cercetători, studenți, stagiari, elevi etc.)
  • deplasările rezidenților transfrontalieri
  • călătoriile de afaceri sau profesionale
  • din alte motive urgente (motive juridice, relocări, etc.)

Toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei, indiferent de mijloacele de transport utilizate, trebuie să prezinte o declarație pe proprie răspundere pentru a justifica motivul deplasării, care va fi anexată „Formularului de localizare a pasagerului” (Passenger Location Form) și va trebui să fie însoțită de documente justificative.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri