Atentat Barcelona. Camioneta albă închiriată de suspecți a fost găsită în Spania
Data actualizării: Data publicării:
Camioneta albă Renault Kangoo, căutată în Franţa în cadrul anchetei privind atentatul de la Barcelona, a fost găsită în Spania, relatează AFP, citată de News.ro.
Poliţia spaniolă anunţase vineri autorităţile franceze că este posibil ca maşina să fi trecut în Hexagon.
Autoutilitara marca Kangoo a fost închiriată de suspecții în atentatul de la Barcelona.
Poliţia franceză a căutat în întreaga ţară acest vehicul.
Ministrul francez de Interne Gerard Collomb a declarat că, după cele două atentate sângeroase de la Barcelona şi într-o staţiune vecină, Franţa şi-a consolidat vineri măsurile de supraveghere la frontiera dintre Spania şi Franţa, o frontieră deschisă în cadrul spaţiului Schengen.
Atentatele din Spania, revendicate de Statul Islamic, s-au soldat cu 14 morţi şi 126 de răniţi.