Angela Merkel se plânge de lipsa de disciplină a germanilor în combaterea COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
angela merkel cancelarul germaniei, cu mâinile la bărbie şi coatele sprijinite de masă
Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Foto: Getty Images

Cancelarul german Angela Merkel a invocat lipsa de disciplină drept unul din motivele creşterii infectărilor cu noul coronavirus în Germania, care traversează deja al doilea val al pandemiei, cu un număr tot mai crescut de îmbolnăviri, informează Agerpres.

„Ştim cum ne putem proteja. Putem continua cu un răspuns mai ţintit. Însă în acelaşi timp vedem din creşterea infectărilor că, dacă nu ţinem cont de ceea ce ştim despre virus, ne întoarcem la situaţii care sunt în mod cert dificile”, a spus Merkel.

Cancelarul german va discuta astfel cu liderii celor 16 landuri ale ţării, discuţii în cursul cărora Merkel este aşteptată să insiste pentru restricţii mai severe.

Potrivit cotidianului Bild, aceste măsuri ar putea viza închiderea barurilor şi restaurantelor şi interdicţii în privinţa evenimentelor publice, şcolile urmând să rămână deschise până la apariţia unor focare severe.

Cu toate acestea, cancelarul va trebui să obţină sprijinul prim-miniştrilor landurilor pentru acest plan, întrucât responsabilitatea răspunsului la pandemie revine în ultimă instanţă administraţiilor regionale.

Germania a raportat marţi 11.409 de cazuri noi de infectare în ultimele 24 de ore, aproape dublu faţă de aceeaşi zi din săptămâna trecută, când au fost anunţate 6.868 de contagieri.

Potrivit Institutului Robert Koch, în total 449.275 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus, dintre care 10.098 au decedat.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri