Alexis Tsipras acuză Spania și Portugalia că au încercat să răstoarne guvernul său

Data publicării:
Alexis Tsipras parlament -AFP Mediafax Foto-Angelos Tzortzinis-2

Premierul de la Atena susţine că Madridul şi Lisabona ar fi complotat cu opoziţia conservatoare elenă pentru a forţa demisia Cabinetului său. Aşa, guvernul conservator de la Madrid şi cel social-democrat de la Lisabona şi-ar fi asigurat încă o victorie în alegerile de anul acesta.

„Planul lor (n.r. - Spaniei şi Portugaliei) era şi este de a da jos, de a înlocui sau de a aduce guvernul nostru spre o predare necondiţionată în faţa programului de salvare, înainte ca munca noastră să dea roade”, a acuzat Alexis Tsipras, premierul Greciei.

Potrivit sondajelor de opinie, noul partid Podemos din Spania devine din ce în ce mai popular şi ameninţă poziţia conservatorilor premierului spaniol Mariano Rahoy.

Podemos este creat după modelul Syriza, formaţiunea condusă de Alexis Tsipras care a obţinut victoria la alegerile din Grecia, din luna ianuarie.

Deja, în Spania au avut loc proteste faţă de măsurile de austeritate. Totuşi, în Portugalia nu şi-a făcut apariţia nici un partid anti-austeritate, cum sunt Syriza sau Podemos,

„Scopul lor principal este de a termina cu mişcarea anti-salvare, cu formaţiunile de stânga, şi cu guvernul înainte de alegerile din Spania”, a mai spus Alexis Tsipras, premierul Greciei.

Alegerile parlamentare din Portugalia urmează să aibă loc în octombrie anul acesta, iar cele din Spania în decembrie. Deocamdată, nu există reacţii oficiale de la Madrid sau Lisabona cu privire la acuzaţiile formulate de premierul grec. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri