Aleksei Navalnîi a fost externat. Medicii care l-au tratat în Germania spun că recuperarea completă este posibilă

Data actualizării: Data publicării:
Aleksei Navalnîi, opozant al lui Vladimir Putin în Rusia
Aleksei Navalnîi. Foto: Facebook

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, internat din 22 august la Berlin după ce a fost otrăvit cu Noviciok, a fost externat marţi. Medicii care l-au tratat în Germania spun că este posibil să se recupereze complet, notează Le Figaro, potrivit Mediafax.

„Starea de sănătate a pacientului s-a îmbunătăţit într-o asemenea măsură încât tratamentul medical a fost întrerupt”, a anunţat miercuri spitalul Charite din Berlin, într-un comunicat.

De asemenea, „medicii consideră că este posibilă o recuperare completă” a lui Navalnîi, se mai arată în comunicat, unde se subliniază totuși că posibilele consecinţe pe termen lung nu pot fi încă evaluate.

Navalnîi, principalul adversar al președintelui rus, Vladimir Putin, s-a simțit rău în timpul unui zbor din Siberia și a ajuns în stare extrem de gravă la spital. Ulterior a fost transferat la Berlin. Laboratoare medicale din trei țări au arătat că opozantul rus a fost otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok.

Teste făcute în laboratoare separate din Germania, Franţa şi Suedia au ajuns la concluzia că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa noviciok, iar liderii europeni au cerut o explicaţie din partea Kremlinului, care, însă, neagă orice implicare.

Autoritățile ruse au efectuat atunci o investigație preliminară, dar au spus că nu au găsit dovezi ale otrăvirii.

Citește și: Alexei Navalnîi a publicat o poză pe Instagram cu el în timp ce încearcă să coboare pe scări: „Să vă arăt cum decurge recuperarea mea”

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile