Alegeri legislative în Ungaria: Fidesz este marele favorit. Cine sunt adversarii lui Viktor Orban

Data publicării:
viktor orban -AFP Mediafax Foto-STR

 

Viktor Orban (Foto: AFP/Mediafax)

Spre deosebire de opoziţia de stânga, care s-a făcut puţin auzită şi a fost slab organizată, Fidesz a desfăşurat o campanie foarte activă, dominată de promisiunile vizând reducerea, în total cu 20 la sută, a facturilor la gaze şi electricitate pentru populaţie.

„Am transformat şi reînnoit Ungaria, am făcut dintr-o maşină cu roţile dezumflate o maşină de curse”, le-a spus premierul Viktor Orban, sâmbătă, susţinătorilor, la o amplă manifestaţie organizată la Budapesta.

Partidul său - al cărui slogan „Ungaria o duce mai bine” este omniprezent pe ziduri, la posturile de radio sau la televiziuni - este cotat în sondajele de opinie cu puţin sub 50 la sută din voturi. Principalul adversar, alianţa de stânga condusă de socialişti, este cotată cu 30 la sută, în timp ce partidul de extremă-dreapta Jobbik are între 15 şi 18 la sută. Aproximativ 20 la sută dintre alegători nu s-au decis încă asupra votului.

Unul dintre liderii alianţei de stânga, Gordon Bajnai, fost premier independent în perioada 2009-2010, a avertizat, duminică, în legătură cu lipsa de credibilitate a sondajelor, afirmând că acestea „funcţionează corect doar în democraţii”.

La rândul lor, experţii consideră că Fidesz nu are cum să piardă la alegerile de duminică.

„Cel mai probabil va fi o victorie apropiată de majoritatea de două treimi, fie puţin peste, sau puţin sub acest prag”, spune Peter Tolgyessy, coautor al Constituţiei din 1989 şi fost membru al Fidesz, formaţiune pe care a părăsit-o în 2010.

Dacă Fidesz va rămâne sub pragul acestei „super majorităţi”, scena politică de la Budapesta va fi puţin mai animată, iar partidul conservator va fi nevoit să coopereze cu opoziţia de stânga, ceea ce „îi va complica viaţa”, adaugă Peter Tolgyessy.

Adversarii lui Viktor Orban la alegerile legislative

O alianţă formată din cinci partide de stânga şi partidul de extremă-dreapta Jobbik sunt principalii adversari ai conservatorilor conduşi de premierul Viktor Orban la alegerile legislative de duminică din Ungaria, relatează AFP, citat de Mediafax, care îi prezintă pe contracandidaţii Fidesz.

Vona Gabor, liderul Jobbik (Foto: AFP/Mediafax)

Alianţa pentru schimbarea Guvernului

Dominată de Partidul Socialist (MSZP, fost comunist), alianţa este formată din cinci partide de stânga şi liberale. Peter Mesterhazy, în vârstă de 40 de ani, preşedintele lipsit de carismă al MSZP, este, de asemenea, candidatul alianţei la postul de prim-ministru. Alianţa este creditată cu un procent cuprins între 15 şi 23 la sută din intenţiile de vot, mai menționează sursa citată.

Fostul premier socialist Ferenc Gyurcsany, în vârstă de 52 de ani, a fost invitat să se alăture alianţei, cu partidul său DK - Coaliţia democratică. Gyurcsany, un economist strălucit, care l-a învins pe Viktor Orban la alegerile din 2006, a înregistrat o scădere a popularităţii, după dezvăluirile privind declaraţiile în care recunoştea că a ascuns adevărul în legătură cu situaţia economică a ţării, care s-a aflat în pragul falimentului în 2008.

Viktor Orban, un lider populist care a schimbat profund şi a polarizat Ungaria

Considerat de unii un autocrat iar de alţii un erou şi prezentat ca învingător în alegerile legislative de duminică, Viktor Orban a schimbat profund Ungaria în decurs de patru ani şi a polarizat ţara în jurul persoanei sale.

Ungurii „vor în continuare să fie stăpânii propriului destin”, iar „un erou ungur este cel care triumfă în destinul său”, a proclamat recent Orban în cursul ceremoniilor de marcare a revoltei faţă de regimul Habsburgilor, în 1848.

Mulţumită unei majorităţi de două treimi în Parlament, Guvernul său a reformat integral acest fost stat comunist, care a aderat la Uniunea Europeană în 2004. Ungaria se află în prezent „în pragul unei noi ere, care o face liberă şi puternică”, a dat el asigurări.

Viktor Orban, în vârstă de 50 de ani, acaparează scena politică a Ungariei, de pe care se pare că nu poate să fie detronat de niciunul dintre adversari, indiferent că provin din interiorul partidului său ori din rândul opoziţiei, potrivit sursei citate.

Orban, care are o anumită charismă şi care este scos în evidenţă de adversarii săi de stânga mai degrabă „anoşti”, este în primul rând „un veritabil zoon politikon” care nu suportă nici înfrângerea şi nici să fie contestat, subliniază Laszlo Lengyel, un politolog de la Institutul pentru Cercetare Financiară şi Politică de la Budapesta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...